Cocosatul de la Notre Dame

     

De cand eram mica vazusem filmul facut de Disney, iar dupa anu de zile m-am hotarat sa citesc si cartea. Incetul cu incetul, il indrageam si il compatimeam pe Quasimodo. Niste vieti curmate inca de la inceput, trei inimi omenesti identice din punct de vedere anatomic dar complet diferite pe exterior – dintre care una este innegrita, iar la polul opus este alta rosie, plina de afectiune care se daruieste celui care are nevoie; familii despartite cu multi ani inainte de a-si aduce aminte de ceva, dar nu in ultimul rand, dragostea si devotamentul ce persista pana in ultima secunda. Cam asta ar fi probabil, scurta mea descriere a cartii care, desi am citit-o de ceva vreme, a reusit sa-si lase amprenta tiparita adanc in sufletul meu. Un suflet bun, inocent, inchis intr-un trup hidos – fiind parasit de mic si lasat la poalele catedralei Notre Dame, ajunge sa fie adoptat de arhidiaconul acesteia, Claude Frollo. Quasimodo ajunge clopotarul catedralei, iar singurii sai prieteni, asa zise “fiinte” cu care comunica erau clopotele si statuetele. Cocosatul se indragosteste de tiganca Esmeralda, cu toate ca aceasta nu are aceleasi sentimente, totusi aparand-o cat poate el de bine; la fel de bine, cum ramane umil fata de tatal sau adoptiv, Frollo. Romanul se invarte asupra iubirii – a iubirilor esuate, ne-mpartasite de celalalt; totusi iubirea si devotamentul lui Quasimodo ne arata ca dragostea adevarata fata de un aproape exista, cu toate ca acea persoana nu impartaseste aceleasi sentimente. Finalul mi-a dat lacrimi si mi-as fi dorit ca Hugo sa fi incercat sa gaseasca un final mai putin tragic pentru bietul cocosat; in schimb, ma bucur ca a pus in evidenta ura si slutenia adevarata a oamenilor in secunda in care judecam si ii indepartam pe cei “anormali”; care, probabil au de oferit o multime de lucruri printre care, prima pe lista este dragostea. Daca o persoana este diferita ar trebui sa ne facem timp sa o ascultam si sa vedem ce lucruri noi am putea invata de la ea. Este o carte ce a meritat fiecare lacrima, desi stateam si ma intrebam “cum poate un om sa indure atatea rele si totusi sa fie in stare sa iubeasca neconditionat si sa apere ceea ce iubeste, desi el este respins de toata lumea?!”; si totusi, asta inseamna dragoste si sacrificiu fata de cineva…