Belzhar

Când mă gândesc la ”Belzhar”, simt că mi-a ieșit în cale la momentul potrivit. Am citit-o într-o perioadă mai dificilă pentru mine, iar cartea aceasta m-a făcut să realizez exact lucrurile pe care nu le puteam găsi în ceața minții. Pot spune, deci, că romanul m-a ajutat foarte mult și va avea mereu un loc special în inima mea. ”Belzhar” este o carte bună. Deși nu se numără printre favoritele mele, mi-a plăcut mult. Consider că sfârșitul a ridicat foarte mult cartea și m-a făcut să zâmbesc singură în autobuz. Mi-a plăcut nu neapărat din cauza poveștii sau a personajelor, ci din cauza mesajelor pe care le transmite. Povestea mi s-a părut extraordinar de frumoasă. Ideea jurnalelor, a orelor de Engleză speciale și a Belzhar-ului mi s-a părut foarte originală, cu scene care îți ajung direct la inimă și evidențiază ideea cărții. Cel mai impresionant mi s-a părut felul în care cei cinci colegi au ajuns să fie prieteni și și-au vindecat rănile prin prietenie, literatură, scris și, cel mai important, prin înfruntarea durerii pe care o simțeau, ceea ce mă aduce la punctul forte al cărții. Povestea are puterea de a ajunge la inima cititorului și de a transmite niște mesaje foarte importante. Pentru mine, cel mai mare impact l-a avut sfârșitul, care m-a făcut să realizez câteva lucruri de care aveam nevoie. În primul rând, este foarte important să trăim durerea și să nu încercăm să o ignorăm sau să ne închidem în noi. În al doilea rând, durerea trece. Greșeli care dor vom face toți, însă greșelile și durerea nu ne definesc. Nu vă imaginați cât de mult aveam nevoie de o carte care să îmi reamintească aceste lucruri! Acțiunea, deși ușor lentă și cu puține întorsături de situație imprevizibile, este captivantă. Am fost foarte curioasă să văd prin ce vor mai trece personajele, dar cel mai curioasă am fost să aflu prin ce au trecut ele și cum se va sfârși povestea. Spre sfârșitul cărții intriga devine mult mai palpitantă, iar sfârșitul mi s-a părut superb și cu o semnficație aparte. Cartea este scrisă într-un mod frumos, specific lui Meg Wolitzer. Scrisul ei este încărcat de metafore, dar este și foarte ușor de citit și are o cursivitatea aparte. Mi-a plăcut mult importanța pe care autoarea a dat-o romanului ”Clopotul de sticlă” de Sylvia Plath. A dat un farmec aparte cărții și m-a făcut să vreau să recitesc cartea scrisă de Plath. Singurul minus al cărții sunt personajele. Chiar dacă le-am simpatizat, nu m-am putut conecta cu ele și nu consider că sunt foarte bine portretizate. Cel mai puțin am simpatizat-o pe Jam, personajul principal. Nu am putut rezona deloc cu durerea ei. Motivul din spatele durerii ei mi s-a părut copilăresc și reacția ei exagerată, în special când am aflat mai multe despre povestea dintre ea și Reeve. Spre finalul cărții, ea se schimbă, iar schimbarea m-a făcut să îi acord o șansă. Celelalte personaje mi-au plăcut mai mult, iar dramele lor m-au emoționat. În concluzie, ”Belzhar” este o carte cu o însemnătate aparte și cu multe substraturi. O poveste despre depresie, durere și prietenie, scrisă într-un mod aparte, care te va face să realizezi cât de frumoasă este viața.