Jurnalul unei mame de inger

Descriere

Aceste rânduri nu sunt create din imaginație, aceste rânduri sunt născute din durere; din realitatea vieții mele; dintr-o sfâșiere mai presus de orice aș putea așterne vreodată pe hârtie, dar din care încerc să mai strecor ceva venin, din când în când, prin scriere. Aceste rânduri nu sunt dintr-un cândva, acel odinioară sau un alt timp îndepărtat pe care să-l trecem în uitare și să-l dăm la o parte ca fiind prăfuit. Nu! Aceste cuvinte sunt de acum, sunt de aici, dintr-un prezent mereu continuu pentru inima mea, pentru viața mea și poate pentru ale multora dintre părinții rămași fără copiii lor. Când le citiți eu simt, când le citiți pe mine mă doare. Astăzi. Chiar în secunda în care gândul v-a zburat la mine și la copilul meu! Puneți mâna pe aceste cuvinte, atingeți literele și gândiți-vă că pentru ele eu mi-am dat sufletul… îngropat lângă copilul meu.

Jurnalul unei mame de inger. Aşa şi-a numit Ana Maria Huzum, profesoară în Iaşi, confesiunile iscate din disperare şi adunate toate într-o carte-jurnal. Miruna, fetiţa ei de nici 3 ani, a dispărut tot într-un accident rutier. În maşină se aflau cei doi socri, tatăl şi fetiţa femeii şi niciunul nu a supravieţuit. Nici măcar nu a a avut pe cine să dea vina – inima bunicului a cedat în timp ce conducea. Din disperarea mamei s-a iţit un gând – ce-ar fi să încerce s-o aducă pe Miruna înapoi, dând viaţă unei alte făpturi?

Deşi apropiaţii şi psihologul au sfătuit-o să mai aştepte, Ana Maria a rămas însărcinată la o lună după cumplitul accident. Încet, încet, fetiţa cea nouă, Kira, i-a readus în simţiri toate trăirile de mamă, frânte brusc într-o zi în care liliacul era în floare. E conştientă că această fetiţă care priveşte galeş înspre ea, din dreptul staturii ei mici, ca de păpuşă, nu este copilul pierdut, chiar dacă are şi ea cârlionţi şi ochi albaştri. Ana Maria nici nu-şi mai doreşte asta. În schimb, priveşte înspre Kira ca înspre miracolul vieţii. Ea este dovada vie că, într-adevăr, există viaţă după doliu.

(text femeia.ro)