Tot ce nu ți-am spus

     

Uneori, părinții nu-și dau seama că nu ei decid viața copiilor lor. Uneori, părinții cred că au dreptul să-și continue viața și visurile prin intermediul copiilor. De cele mai multe ori, greșesc amarnic. De ce? Pentru că-i împiedică pe copii să aibă personalitate, caracter, viață și visuri proprii. Unii poate au nevoie de câte un imbold, însă trebuie să aibă mare grijă să nu depășească limita. „Tot ce nu ți-am spus” e oarecum o carte de parenting, prin prisma fiecărui personaj poți identifica anumite aspecte ce ar trebuie să ajute la crearea unei familii unite, armonioase, fericite, asta dacă lăsăm egoismul la o parte și îndrăznim să acordăm fiecărui membru atenția cuvenită. Cartea începe brutal, încă din primele rânduri aflăm că fiica cea mare a familiei Lee, Lydia, a murit, s-a înecat în lacul din apropierea casei lor. Am putea spune că scriitoarea a început cu finalul, și atunci, ce urmează? Fiecare membru al familiei e zdruncinat de această veste și fiecare în parte încearcă să înțeleagă cum de s-a putut întâmpla așa ceva și cui a fost vina. Dacă inițial păreau o familie unită și armonioasă, după moartea Lydiei se comportă toți ca și cum ar fi niște străini. În loc să-și pună toți gândurile la un loc ca să găsească un răspuns sau o explicație, fiecare îl privește pe celălalt plin de suspiciune. James, tatăl, crede că poliția are dreptate când susține că e vorba de o sinucidere, deși nu-i mărturisește acest lucru soției, ca să nu o deprime mai tare. Așa cum și el, de origine chineză, s-a simțit mereu un străin în America și cu greu și-a făcut prieteni, cu greu s-a putut face remarcat, are mereu impresia că și copiii lui pățesc același lucru. A încercat mereu, prin diferite metode, să-și ajute copii să-și facă prieteni, însă a cam forțat nota. Totuși, Lydia nu a murit pentru că nu avea prieteni… Nath, fratele mai mare al Lydiei, deși aparent aruncă vina asupra vecinului lor cu care sora lui a stat în ultimul timp, el se simte vinovat pentru că s-a distanțat de ea. Lydia a fost dintotdeauna feblețea familiei, el fiind mereu în umbra ei. Inițial i-a fost alături și a susținut-o, a ascultat-o ori de câte ori aceasta avea nevoie, însă după ce el a intrat la facultate și a văzut că succesul lui este încă umbrit de Lydia, a început să o dea la o parte, să o evite și să-și vadă de viața lui, astfel sora lui căutând sprijin în altcineva, în vecinul lor. Însă Lydia nu a fost ucisă de vecinul lor… Hannah, mezina familiei, deși ea era de fapt cea uitată și neglijată mereu de familiei, căci toți uitau de existența ei, se simțea oarecum vinovată de faptul că nu a apucat să se apropie de sora ei, că poate nu a înțeles că Lydia avea nevoie de ajutor, că nu a citit din privirile ei ce o sfâșia pe dinăuntru. Dar nu din cauza aceasta Lydia s-a dus… Marilyn, mama Lydiei, crede cu tărie că fiica sa nu avea niciun motiv să se sinucidă, că totul s-a întâmplat altfel. Fiica ei era fericită, avea tot ce-și putea dori, era deșteaptă și urma să aibă un viitor strălucit în domeniul medicinei, fapt pentru care avea tot sprijinul ei, al mamei. Marilyn și-a dorit nespus de mult să devină medic, însă nu a apucat, căci sarcinile și familia au făcut-o să-și întrerupă studiile universitare. Marilyn a încercat din răsputeri să nu devină o casnică plictistisită, așa cum mama ei era și așa cum aceasta își dorea pentru fiica ei, iar faptul că fix așa a devenit a făcut-o să sufere enorm. Totuși, când a văzut că Lydia ar avea potențial, și-a focalizat toată atenția și sprijinul către ea. Se întâmplă uneori să te simți copleșit de tot ce ți se întâmplă, să vrei să pui pauză la tot, atât cât îți trebuie ca să respiri puțin și să-ți încarci bateriile, iar apoi să revii și să continui de unde ai rămas. Însă dacă rămânem prinși în pauză, dacă ne blocăm în acel interval de repaos și nu mai putem reveni? Cum rămâne cu tot ce n-am reușit să finalizăm? Cum rămâne cu toate cuvintele pe care n-am apucat să le spunem? Cartea e scrisă impecabil, Celeste Ng știe cum să-și aleagă cuvintele astfel încât să facă cititorul să simtă povestea, să tremure și să suspine pe durata lecturii. Fiecare personaj e bine conturat și firul narativ e ușor de urmărit. Povestea m-a zdruncinat de la început până la sfârșit. “Tot ce nu ți-am spus” e una dintre acele cărți care îți place la nebunie, dar în același timp te întristează, care se termină dar îți rămâne în suflet multă vreme…