Ghici cine moare primul

Înainte de a începe să scriu despre Ghici cine moare primul, trebuie să vă dezvălui că nu sunt genul care să agreeze filmele horror, mai ales pe cele care implică tortură. Prin urmare, nu am văzut niciunul din cele șapte Puzzle-uri mortale/ SAW, dar știu premisa, așa că pot să înțeleg de ce multe voci au asemănat cartea lui M.J. Arlidge cu filmele din această serie. Cu toate acestea, descrierea de pe copertă m-a intrigat atât de tare, încât curiozitatea a învins teama și am decis să îi dau o șansă cărții. Și bine am făcut! E drept că unele faze mi-au întors stomacul pe dos (după cum vă spuneam, stomacul meu nu e prea rezistent de fel), dar povestea m-a prins într-o așa măsură încât cu greu am putut să las cartea din mână. Spre deosebire însă de acele situații în care îți place așa de mult o carte încât nu ai vrea să se termine vreodată, de data aceasta nu știam cum să fac să aflu mai repede deznodământul (fără să trag cu ochiul la ultimele pagini) și, implicit, identitatea criminalului. În câteva cuvinte-exact cele care m-au convins să citesc cartea-povestea poate fi rezumată așa: Doi ostatici. Un singur glonț. Doar unul va supraviețui. Scenariul se tot repetă, iar numărul victimelor crește-decesele continuă și după ce unul dintre ostatici apasă pe trăgaci. Ce minte sadică a gândit acest joc pervers și, mai ales, cu ce scop? Inspectoarea Helen Grace este cea care trebuie să deslușească acest mister, mai ales că toate victimele par să aibă, într-un fel sau altul, o legătură cu ea. Helen Grace este ea însăși un mister: bântuită de fantomele trecutului, s-a refugiat în muncă și în... durere. Autorul s-a folosit de câteva clișee pentru a contura un personaj feminin puternic și independent, astfel că Helen Grace este o neînțeleasă, care nu se atașează de nimeni și nici nu vrea ca cineva să se atașeze de ea (mă refer aici inclusiv la cititori). În completarea tabloului de tipă dură, inspectoarea noastră este posesoarea unui motor fioros și a unei vieți amoroase egale cu zero. Helen Grace ni se destăinuie treptat, prin intermediul flashback-urilor și a acțiunilor sale, dar mai lasă loc de descoperiri și pentru celelalte cărți din serie. Pentru că, am uitat să precizez, cartea în discuție este prima din seria numită-cum altfel?-Helen Grace. M.J. Arlidge are experiență îndelungată în televiziune, ca producător de seriale polițiste și scenarist, lucru vizibil și în stilul de scriere, foarte succint. Cărțile sale ar putea fi adaptate ușor pentru micul sau marele ecran, deși nu sunt sigură că aș vrea să văd rezultatul. După ce am terminat de citit, am ajuns la o concluzie îngrijorătoare: deși nu suport să văd filmele în care apar scene de sadism, cu totul altfel stă treaba când vine vorba de cărțile care conțin asemenea scene. Iar dacă mă raportez strict la viteza cu care am citit această carte, reiese că a fost una dintre cele mai palpitante lecturi. Și, credeți-mă, chiar a fost. P.S.: Da, am intuit cine este criminalul, dar prea târziu ca să mă mai pot lăuda cu acest lucru.