Dragoste la 17,50 $

Daca spunem Charles Bukowski, este suficient ca cei care l-au citit si savurat sa caute Dragoste la 17,50$. Asadar, pentru ei, alegerea este foarte simpla, iar rezultatul este entuziasmant, cel putin din punctul meu de vedere. Pentru ceilalti, care nu il cunosc pe Bukowski, recomandarea mea este sa il incerce: este dur, este vulgar, dar asa de simplu si de savuros. In putine locuri, veti regasi aceeasi forta expresiva a destainuirii unei lumi decadente pentru cei mai multi, dar atit de frumoasa si de boema pentru cei care o traiesc pe propria piele. Putini supravietuiesc si sint atit de buni scriitori pentru a o descrie asa de bine.

Povestirile din antologia asta, alese din citeva sute, par toate scrise la prima mina, cu o inspiratie vecina cu sminteala sau pur si simplu geniala. Cred mai mult in cea de-a doua varianta, fiindca, in ciuda inegalitatii textelor lui, Bukowski are in fiecare dintre ele ceva numai al lui, acea unicitate dupa care multi alearga o viata, dar n-o gasesc, si cu care el se intilneste ori de cite ori se apuca sa scrie. Mai exact, sa povesteasca, simulind extraordinar oralitatea. Cel mai adesea la persoana intii si aproape totdeauna fara s-o lungeasca. Uneori ai impresia ca se plictiseste de ceea ce vrea sa-ti spuna si termina textul ca sa scape cumva de el. Nu cauta „finaluri” si, in general, ai zice ca i se rupe de ceea ce cred altii ca e literatura. De fapt, cu aerul asta, ca povesteste ce si cum ii trasneste pe moment prin cap, Bukowski isi stapineste textele cu o imperturbabila siguranta si isi manipuleaza cititorii dupa cum are chef. Stie la ce te astepti, cind ajunge aproape de finalul fiecarei povestiri, si-ti taie in sictir macaroana. Dar mai ales se pricepe sa te oblige sa-l crezi, in special atunci cind te prinzi ca inventeaza.

Apasator si infect, naclait de mizga mizeriei umane, fundalul acestor povestiri frapeaza la prima vedere, dar apoi incepe sa para firesc, incadrind in cel mai natural mod personajele dubioase pe care Bukowski le aduce in lumina reflectoarelor din intunericul in care isi duc traiul. Saracia predomina, perioadele de bunastare sint de scurta durata si, intr-un astfel de mediu, oricit ai vrea sa ramii neprihanit, nu prea ai cum. De altfel, delicatetea, iubirea, blindetea, nu prea se pot regasi in acest calup de proza scurta. Cel mult forme pervertite ale acestora. Una dintre povestiri chiar se intituleaza „Nu esti in stare sa scrii o poveste de dragoste”. Si daca e sa vorbim despre formele dragostei in aceste proze, ea imbraca spectrul carnal in cea mai mare parte a situatiilor si daca ne referim la ceea ce este aparent. Daca privim insa dedesubtul frazelor vulgare, scabroase, regasim dragostea de viata, asa mizera si perversa cum se dovedeste a fi de multe ori. Ceva fascinant si indescriptibil razbate din scriitura lui Bukowski. E simplu sa il etichetezi ca fiind vulgar sau sa spui ca in scrierile sale alcoolul si sexul sint personaje principale. E si asta adevarat intr-o anumita masura, dar daca ai taria si dorinta de a citi in alta cheie scrierile sale, descoperi un spirit genial, revoltat impotriva unei societati bolnave.

Revenind la proza scurta din Dragoste la 17,50$, prozele sint pe cit de amuzante, pe atit de triste, ele expun alta parte a lui Henry Chinaski, alter-ego-ul lui din romane, mizantropul care vrea sa stea departe de ochii lumii, sa bea si sa scrie. Proza scurta a lui Bukowski merge de minune cu un pahar de whiskey, ai ce trai in timp ce citesti cele 248 de pagini ale cartii. Ea poate fi si o introducere in opera literara a lui Bukowski, pentru cei care nu au citit pina acum ceva scris de el. Eu sint fascinata de cum scrie si ma mai trezesc din cind in cind ca recitesc pasaje din cartile lui pe care le am in biblioteca.

Nu cred ca am scris pina acum ceva rinduri despre cartile lui Bukowski, dar ma bucur sa incep cu Dragoste la 17,50 $. E unul dintre cele mai bune volume de proza scurta din literatura universala. Trecind peste etichetele atit de des lipite de autor, cartea in sine poate sta pe acelasi raft cu o lunga serie de alte astfel de volume, si nu doar pentru a avea termen de comparatie sau pentru a da un exemplu de „asa nu”. Bukowski a fost alcoolic; da, dar nu doar alcoolic. Sau, mai bine spus, a fost in primul rind scriitor. Mare scriitor. Daca incepi sa-l citesti plecind de la ideea ca ai in fata ochilor un (posibil) volum de literatura excelenta, atunci da, s-ar putea sa nu te impiedici prea tare de limbajul licentios, de scenele destul de pline de mizerie umana sau de baile de alcool in care pare ca se scufunda personajul principal si cu el impreuna si ceilalti. Pina la urma, cineva trebuia sa scrie si despre decadenta spiritului uman si/sau despre abjectiile de care sint capabili oamenii. Proze scurte excelent asezate intre coperti, ma refer aici la succesiunea acestora; sa incepi volumul cu doua dintre cele mai bune povestiri („Asta l-a ucis pe Dylan Thomas” si „Clasa”) e ca si cum ti-ai semna propriul testament literar: cum sa scrii ceva mai bun dupa aceea?