Revoluţia Rusă (1891-1924). Tragedia unui popor

Descriere

Traducere de Cornelia Marinescu

Această carte a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

„O capodoperă modernă.” (Andrew Marr)

Revoluţia Rusă (1891-1924). Tragedia unui popor (1997) a fost distinsă cu Wolfson Prize, NCR Book Award, W.H. Smith Literary Award, Longman/History Today Book Prize şi Los Angeles Times Book Prize.

Scrisă într-un stil narativ care surprinde atît amploarea, cît şi numeroase detalii privind desfăşurarea imensului cataclism istoric care a fost Revoluţia Rusă, istoria lui Orlando Figes este unul dintre cele mai importante studii contemporane asupra Rusiei începutului de secol XX. Decupajul cronologic ales de autor este relevant: începînd cu anii 1880, corespunzători abandonării de către regimul ţarist a tentativelor de reformă şi revenirii în forţă, odată cu Alexandru al III-lea, a unei politici autocrate, şi pînă la moartea lui Lenin, în 1924. Căutînd să reînvie o realitate complexă, Figes urmăreşte istoriile individuale a numeroase personaje din diverse categorii sociale – de la scriitorul Maxim Gorki, a cărui corespondenţă îi dezvăluie incredibila luciditate, trecînd prin frumoasa figură a ţăranului reformator Serghei Semionov, pînă la personaje ambivalente cum ar fi Dmitri Oskin, un simplu soldat pe care războiul civil îl va transforma într-un comisar bolşevic nemilos. Încă de la primele ore, Revoluţia Rusă a fost o jacquerie de o violenţă incredibilă pe care numai bolşevicii au reuşit să o exploateze. Lenin, căruia Figes îi schiţează un portret fascinant, a înţeles avantajul pe care îl putea obţine. Violenţa – şi slăbiciunea adversarilor lor – le-a deschis calea bolşevicilor, apoi Terorii Roşii şi consolidării sistemului partidului-stat poliţienesc, birocratic, corupt şi ineficient care avea să dureze pînă la sfîrşitul anilor 1980.

„De la Doctor Jivago, este cea mai emoţionantă descriere a Revoluţiei Ruse.” (Independent)

„Volumul lui Orlando Figes combină forţa dramatică, naraţiunea captivantă şi o erudiţie desăvîrşită – o realizare extraordinară.” (Sunday Telegraph)

„Tragedia unui popor va ajuta mai mult decît orice altă carte la înţelegerea Revoluţiei Ruse.” (London Review of Books)

„Tragedia revoluţionară a poporului rus a constat mai curînd în moştenirea lăsată de propria înapoiere culturală decît în influenţa malefică a unor bolşevici «venetici». Oamenii nu au fost victimele revoluţiei, ci protagonişti în tragedia ei. Se poate uşor crede că după şaptezeci de ani de opresiune comunistă poporul şi-a cîştigat dreptul de a se considera victimă. Dar perspectivele Rusiei ca naţiune democratică depind în mare măsură de capacitatea ruşilor de a privi în faţă istoria lor recentă; iar aceasta trebuie să atragă după sine recunoaşterea faptului că, indiferent cît de oprimaţi au fost oamenii de sistemul sovietic, el s-a dezvoltat pe pămînt rusesc. Slăbiciunea culturii democratice ruseşti a fost aceea care a permis bolşevismului să prindă rădăcini. Aceasta a fost moştenirea istoriei Rusiei, a secolelor de iobăgie şi de conducere autocratică, care i-au ţinut pe oamenii de rînd pasivi şi lipsiţi de putere. Fără îndoială, a fost tragedia unor oameni, dar a fost o tragedie care s-a înfăptuit cu ajutorul lor. Poporul rus a fost prins în capcana tiraniei propriei lui istorii.” (Orlando Figes)