Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord

     

Cei mai multi dintre noi nu stiu sau nu isi mai aduc aminte ce inseamna sa iti fie foame. Nu citeva ore, nu o zi sau doua, ci ani intregi. Ani in care toata existenta ta graviteaza in jurul stomacului, ani in care singurul vis al unei fetite este sa manince o galeata cu piine cind va fi mare. Yeonmi Park a trait aceasta viata in Coreea de Nord. In cartea Drumul catre libertate ne povesteste despre viata ei in cea mai izolata tara din lume, dar si despre fuga in China, experientele traumatizante de acolo, traficul de persoane si, nu in ultimul rind, despre cum puterea vointei poate aduce un copil subnutrit si semianalfabet printre cei mai buni studenti ai unui colegiu din Coreea de Sud, tara recunoscuta pentru eficienta si competivitatea sistemului educational.

     

Este o marturie extrem de dura despre aceasta lume, China nu este chiar paradisul nord-coreenilor, ci doar o cale de trecere spre tari care permit refugiatilor sa plece spre Coreea de Sud, cum ar fi Mongolia sau, mai recent, Thailanda. Daca un nord-coreean este prins in China, el este repatriat si urma i se pierde pentru totdeauna. Aceasta parte a cartii este cea mai tulburatoare, permitindu-ne sa intelegem ca drama acestor oameni nu este doar in interiorul tarii, ci si dincolo de granite, inchise aproape ermetic (spre Coreea de Sud, exista acea zona demilitarizata, peste care nu se poate trece; spre China sau Rusia, accesul este mai usor, dar consecintele sint de multe ori fatale). De aceea, urmatorul pas pentru Yeonmi a fost evadarea spre Mongolia, o calatorie foarte grea, dar reusita, ce a dus-o spre Coreea de Sud, in cele din urma.

     

Pornind din Coreea de Nord, Yeonmi te lasa sa copilaresti in prima parte a cartii impreuna cu ea, cu sora sa mai mare, Eunmi si cu parintii sai. Fara a avea sansa sa se bucure de-o viata normala, cunoscind foametea, frigul si despartirea de parinti, singura sa credinta pe-atunci era canalizata catre sistem si catre conducatorul totalitarismului coreean. Acesta din urma devine, pagina cu pagina, liderul fiecarei actiuni a protagonistei si-a personajelor care-i insotesc zilele in calatoria intimplarii. Traiesti cu intensitate alaturi de Yeonmi primii fiori ai unei iubiri nepermise, suferi la ratacirea surorii sale in propria sa cale catre libertate si te ingrozesti intr-o noapte friguroasa in care te vezi evadind din Coreea in China, spre o viata mai buna, alaturi de mama.

     

Povestea lui Yeonmi Park despre Coreea de Nord seamana in multe privinte cu ceea ce am aflat din Nimic de invidiat. Am regasit aici intunericul care invaluie localitatile lipsite de curent electric, frigul si foamea, linistea tulburata doar de zgomotele naturale ale vietii cotidiene, venerarea familiei Kim si istoriile mirobolante despre realizarile lor, populatia impartita in trei caste principale dupa sistemul songbun (in care este extrem de greu sa urci, dar extrem de usor sa cobori), sedintele saptaminale de propaganda si autocritica, abundenta de spioni si turnatori (caci este o indatorire cetateneasca sa pirasti pe oricine) si multe alte amanunte incredibile.

     

A propos de acest absurd – populat cu „intimplari ce par inexplicabile”: cei care nu si-au amputat, in mod dramatic, memoria isi pot aminti lejer, in timpul lecturii acestei carti, ca peisajul – politic si uman – pe care il descrie tinara scriitoare de origine nord-coreeana seamana izbitor cu ceea ce, cu trei, cu patru, cu cinci decenii in urma, era si Romania. Din acest unghi de vedere, cartea aceasta este si o lectie etica – si, totodata, o invitatie la neuitare. M-am mai gindit, citind aceasta carte care se incheie rotund – oarecum cu bine, intru speranta – si la posibilitatea sub care exista mult alte povesti asemanatoare, reale, din aceleasi lume sau din aceleasi lumi. Majoritatea nu se incheie asa; imensa majoritate nici nu sint cunoscute, de fapt. Si, gindind in aceasta directie, mi-a trecut prin minte gindul ca avem nevoie de asemenea confesiuni – inclusiv pentru ca lumea sa mearga mai departe. Fiindca Drumul catre libertate este si o mare parabola despre speranta.