Enciclopedia plantelor medicinale spontane din Romania

Descriere

Cea mai completa lucrare din domeniu!
Format A4
Pagini 470
Hard cover
Contine ilustratii alb-negru

Există un număr mare de cărţi referitoare la plantele medicinale spontane. Pentru ca un nou volum de acest gen să-şi croiască drum, trebuie să prezinte aspecte şi informaţii noi, să ofere abordării inedite şi exact acest lucru îşi propune şi lucrarea de faţă.
Volumul Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, autor biolog Mihaela Temelie, apărută la Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2006, cuprinde 831 de pagini şi prezintă plantele utilizate în scopuri terapeutice în România, fie de medicina tradiţională, fie de cea cultă, care vegetează în flora spontană a ţării noastre. în foile sale, cartea conţine 328 de imagini cu plantele medicinale descrise şi 328 de hărţi cu reprezentarea arealului acestora în parte.
Această carte prin întreaga sa prezentare, se adresează în egală măsură specialiştilor (biologi, medici, farmacişti), dar şi publicului larg, oferind informaţii noi, bogate şi diverse legate de plantele cu importanţă terapeutică.
Lucrarea începe cu o prezentare succintă a istoriei utilizării plantelor medicinale din flora spontană şi importanţei lor în viaţa omului, care face obiectul primului capitol „Introducere¢.
Capitolul al doilea „Noţiuni generale despre plante medicinale¢ conţine 3 părţi. în primul subcapitol „Principii active¢ se prezintă principalele clase de principii active, ca substanţe tămăduitoare pentru organismul uman. Astfel, se face cunoscută importanţa relaţiei: structură chimic㠖 acţiune farmacodinamică. De asemenea, se indică metodele sau procedeele de identificare, recoltare, uscare şi conservare ale plantelor medicinale în subcapitolul „Din farmacia verde în farmacia casei¢. Pentru ca efectul curativ să fie cât mai intens, perioada de timp cea mai potrivită pentru recoltarea unei plante medicinale este de mare importanţă. De cele mai multe ori trebuie să se cunoască şi momentul din zi, în care urmează să se facă recoltarea.
De asemenea, pentru obţinerea unor produse de bună calitate, se aplică anumite tehnici de recoltare. Un loc aparte în această parte a capitolului îl are prezentarea specială a precauţiei faţă de plantele medicinale toxice. (în încheierea lucrării se găseşte şi un „Index de plante medicinale toxice – denumiri ştiinţifice şi populare¢) A treia fracţiune „Forme farmaceutice sub care se administrează plantele medicinale¢ încheie capitolul cu câteva reguli generale de preparare a produselor din plante medicinale, şi prezentarea modurilor de prelucrare, preparare casnică a drogurilor (organele uscate ale plantelor medicinale). Pentru ca plantele medicinale să fie accesibile celor ce le folosesc, s-a recurs la forme de utilizare a lor în condiţii casnice, fără nici un fel de dificultate. Făcând un inventar al Ť farmaciei casei ť, s-a amintit, printre altele, şi de măsurarea prin cântărire a drogurilor. Cântarul reprezintă în acest sens instrumentul de exactitate.
Grosso modo, se poate, însă, recurge şi la unele aprecieri cu totul aproximative (de exemplu: o lingură rasă de drog mărunţit are aproximativ 5 g, o linguriţă de drog sfărâmat are 3 g). Utilizarea corectă şi la timp a plantelor cu importanţă terapeutică sunt condiţii nepreţuite pentru prevenirea, ameliorarea şi vindecarea multor afecţiuni.
Al treilea capitol, care este şi cel mai vast, cuprinde „Plantele medicinale spontane¢. în această parte a volumului sunt descrise 328 de plante cu importanţă terapeutică. Fiecare specie de plantă medicinală se legitimează cu denumirea populară şi ştiinţifică, urmată de încadrarea în familie, ecologia şi răspândirea în ţară cu menţionarea arealului pe harta României. în continuare se prezintă succint descrierea botanică pentru recunoaşterea plantei (cu caracterele specifice ei – aceasta pentru a preveni confuzia cu alte plante asemănătoare la prima vedere). Algoritmul de descriere a plantei continuă cu organul (organele) utilizat(e) şi cu denumirea ştiinţifică a drogului, apoi recoltarea, uscarea [la plantele medicinale cele mai des folosite, recoltarea şi uscarea este însoţită de prezentarea caracteristicilor (culoare, gust, miros) a produsului obţinut, pentru a putea fi utilizat cu maximum de randament]. Monografia plantei se completează cu compoziţia chimică din punct de vedere ale virtuţilor terapeutice – principii active – (aceasta pentru a face cunoscută şi importanţa relaţiei: structură chimic㠖 acţiune farmacodinamică a plantei medicinale respective), precum şi, unde este cazul, toxicologia plantei urmată de acordarea primului ajutor în cazul unor intoxicaţii accidentale cu acea plantă toxică. Apoi se fac cunoscute recomandările fitoterapeutice şi modul de administrare al plantelor medicinale, atât în uz intern, cât şi în cel extern. La produsele la care este cazul se menţionează şi utilizarea lor în cosmetică. Monografia fiecărei plante medicinale se încheie cu un tabel care sintetizează datele cele mai importante despre aceasta: denumirea ştiinţifică şi populară, alte denumiri populare ale plantei, acţiunea farmacologică, organul utilizat, modul de administrare. De asemenea, fiecare plantă descrisă este însoţită de un desen alb – negru, care o reprezintă, şi de harta cu arealul său pe teritoriul României. Caracteristicile aparte ale plantelor prezentate ies uşor în evidenţă, descrierea lor fiind fluentă şi elocventă, captând cu uşurinţă cititorul.
Un capitol special a fost rezervat prezentării sub formă de tabele ale „Plantelor medicinale cu acţiune în diferite afecţiuni¢. Sunt indicate cele mai folosite 95 de plante medicinale în multele afecţiuni cardiovasculare, în afecţiuni ale aparatelor: digestiv, respirator, excretor, locomotor, în maladii ale sistemului nervos, ale ochiului ori pielii, sau în tulburări de metabolism. Plantele medicinale şi-au recăpătat locul cuvenit între remediile curative ale lumii moderne. Pe lângă efectul benefic direct pe care îl produc, ele sunt indicate în mai multe boli ca adjuvante, având în asociaţie cu alte diferite produse medicamentoase şi acţiune sinergică (acţiune similară, care se exercită în acelaşi sens prin adiţie şi potenţare).
Pe zi ce trece medicina modernă, fără a subestima valoarea produselor farmaceutice de sinteză, introduce în terapeutică noi preparate de origine vegetală. Astfel, aproximativ 50% din produsele farmaceutice au la bază plante medicinale, sub formă de extracte, tincturi, pulberi, uleiuri volatile, sau principii active pure. Medicamentele, pe bază de plante medicinale, cele mai des administrate sunt oferite spre cunoaştere în următoarea fracţiune a cărţii, denumit㠄Produse fitoterapeutice româneşti cu largă utilizare¢.
Pentru a uşura eforturile celor mai puţin familiarizaţi, explicarea succintă a diferiţilor termeni medicali şi botanici întâlniţi în lucrare face obiectul „Glosarului¢.
Indexul de denumiri ştiinţifice vine în sprijinul cititorului pentru a găsi planta medicinală căutată, indiferent sub ce denumire populară ar cunoaşte-o.
Materialul bibliografic fiind foarte generos şi numeros, lucrarea se încheie doar cu o „Bibliografie selectivă¢.
Tot volumul este o pledoarie şi demonstrează cum medicina ştiinţifică, cultă îşi are rădăcinile în medicina populară, arta tradiţională de vindecare.
Trebuie subliniat că această lucrare nu urmăreşte să prescrie tratamente şi nici să înlocuiască consultaţia medicului, ci numai să arate însuşirile plantelor medicinale, să înlăture unele întrebuinţări greşite şi să ajute la utilizarea lor într-un mod ştiinţific, în apărarea sănătăţii, scopul urmărit fiind încurajarea unei atitudini responsabilă atât în utilizarea mijloacelor medicinii clasice cât şi în folosirea plantelor medicinale.