Asasin American

     

Asasin american a intrat pe piața de carte românească foarte recent, însă vine pe un teren destul de fertil în acest gen literar. Asta nu o face însă mai puțin râvnită de împătimiții romanelor de acțiune. Când am urmărit filmul Asasin american, nu știam că la baza lui este o carte. Nu sunt o fană consecventă a genului (însă o rupere din când în când a rutinei nu a stricat nimănui), dar urmăresc des filme de acțiune datorită soțului (nu de puține ori am văzut același film de 4-5 ori, căci el adoarme după nici jumătate de oră, iar eu urmăresc până la capăt). Așa că m-am bucurat tare când am aflat de romanul lui Vince Flynn. Și am fost la fel de surprinsă să aflu că este al 11-lea roman al seriei care îl are protagonist pe Mitch Rapp, super-spionul anti-terorist agent CIA, și nu primul, cum mă așteptam după subiectul cărții: modul în care (și de ce) tânărul Mitch a fost inițial recrutat de CIA. Practic, în ce privește cronologia acțiunii, este primul volum. Încă mă mir că nu am auzit de această serie de cărți și mă consolez cu gândul că e primul volum tradus în limba română și de aceea nu mi-a ajuns pe la urechi numele Vince Flynn (am totuși o scuză, de Mitch Rapp am auzit în film – personaj jucat minunat de Dylan O'Brien!). Știi acel sentiment când îți dai seama că ai găsit un autor nou și care are o mulțime de cărți pe care nu le-ai citit încă, și, mai ales, că între timp autorul a și dispărut dintre noi, deci ești în urmă cu mult, foarte mult? Nu pot să spun că am fost zdruncinată de această conștientizare, dar cel puțin am făcut un mic dans al victoriei, știind că mă mai așteaptă 10 romane de descoperit, treptat, treptat (și sper din suflet ca Preda Publishing să le traducă și publice pe toate). Cu riscul de a simplifica lucrurile... această carte mi-a gâdilat orgoliul că am dat o șansă unei cărți din afara sferei mele de interes direct: personaje faine, curaj profund și acțiune non-stop. Aceasta este o poveste spion versus spion, cu întâmplări la limită, cu viața trăită pe muchie de cuțit (sau pe vârf de glonț, ca să fiu mai corectă), dileme aparent imposibile și, bineînțeles, împușcături cât cuprinde. Puțin cam multă tortură pentru gustul meu, dar este genul de carte în care e mai mult decât evident cine sunt băieții buni și cine sunt băieții răi, iar băieții răi nu sunt deloc drăguți! Iar când pică în bătaia puștii, cititorul simte că este exact ceea ce merită. Puțin cam nerealist că practic toți rușii și arabii sunt super-răi și toți americanii sunt băieții buni, dar stereotipurile și naționalismul erau de așteptat și nici nu deranjează chiar atât de tare odată ce te lași purtat de valul acțiunii. Rapp intră și iese din situații foarte dificile, cumva un James Bond contemporan, deoarece cititorul știe că, în cele din urmă, va ieși supraviețuitor din orice atentate și acțiuni de spionaj. Nu pot să spun cât de mult mi-a plăcut și personajul Stan Hurley, vechi agent CIA, veteran al multor operațiuni de spionaj și contraspionaj și instructorul (dădaca) a lui Rapp, un tip carismatic și ironic până în măduva oaselor – personaj jucat magistral de Michael Keaton în ecranizarea cărții (sunt subiectivă, îmi place tare acest actor!). Fără îndoială mi-a plăcut și povestea, dar nu pot să nu mă frustrez la implicațiile realiste ale intrigii, conștientizând că terorismul și luptele pentru pace (împotriva terorismului) nu se vor sfârși curând. Nu pot să nu mă gândesc că în spatele aparentei liniști pe care o trăim stau eforturile și puterea de sacrificiu a miilor de soldați aflați în teatrele de operațiuni, dar și a celor ce nu sunt la vedere în lupte; ba mi se pare că celebrul citat al lui Winston Churchill este și mai actual și mai pregnant acum: “Niciodată atât de mulţi nu au datorat atât de mult celor puţini”. Și sper din suflet că oamenii vor înțelege odată pentru totdeauna realitatea urâtă că fața războiului s-a schimbat și că ceea ce avem cel mai drag pe lume nu mai este în siguranță, așa cum credem noi, indiferent în ce punct geografic a lumii ne aflăm. Finalul cărții lasă unele lucruri în aer sau face doar aluzie la altele, motiv pentru care aș fi fost convinsă că va exista o continuare. Însă faptul că Vince Flynn a murit în 2013 complică lucrurile în capul meu! TBC... știți cum se zice...