Etica lui Epicur

Descriere

în “Etica lui Epicur”, profesorul Gheorghe Vlăduţescu îşi propune să ne dezvăluie elementele caracteristice ale Epicureismului, curent filosofic apărut in capitala filosofiei greceşti, Atena, începând cu 306 î.Hr.

Acest curent a avut un puternic impact în antichitatea greacă postaristotelică, perioadă în care s-au cristalizat tradiţiile spirituale şi culturale provenite din Orient.

Epicureismul apare atunci când omul incepe să se reintoarcă în sine însuşi, refuzând cultura de dragul culturii, accentul soteriologic fiind evident.

Este perioada în care se conturează o concepţie raţională despre Univers în interiorul şcolilor filosofice ale etapei elenistice.

Şcoala „Grădina lui Epicur’’ face posibilă dezvoltarea ideilor despre principiile lumii, Epicur continuând Teoria atomistă a lui Leucip si Democrit ,expunându-şi cunoaşterea in 3 direcţii: Kanonika – teorii despre modul cum se poate face distincţia dintre adevăr şi fals, Phisika – geneza substanţei şi disoluţia Universului, Etika –despre idealurile existenţei.

Cunoscător al determinismului naturii, Epicur preia teoria despre vid şi plin, Plinul fiind alcătuit din atomi în număr infinit, indivizibili, identici dar diferiţi ca mărime şi formă,explicând astfel diversitatea lumii.

Se axează pe remediile destinate tulburărilor sufleteşti, remedii care ar duce la eliberarea omului de teama mâniei forţelor divine. Frica este – din punctul său de vedere – inutilă pentru că zeii nu au posibilitatea de a interveni în dinamica Universului. Teama de moarte este o idee falsă,moartea nefiind decât o destructurare a trupului si premisa unei noi recombinări a atomilor.

Etica epicuriană este una hedonistă, termen definit ca fiind absenţa neplăcerii,având drept scop ataraxia (liniştea sufletească), stare ce poate fi atinsă când omul înţelege că în natură totul se petrece datorita unei necesităţi.

Ataraxia are ca izvor ratiunea.

Potrivit lui Epicur, prezentul trebuie trăit gândind că actele sale pot deveni în viitor motiv de plăceri sau nu. Retragerea din viaţa publică, izolarea de tumultul acesteia, respingerea gloriei sunt elemente caracteristice ataraxiei,astfel omul având acces la libertate.