La sud de granita, la vest de soare

     

La sud de graniță, la vest de soare lectură aerisită (fiindcă a avut grijă editura) dar profundă în înțelesuri, folosofie de viață și conștiință. În primul rând al conștiinței, aș spune eu, fiindcă pe aceasta s-a cam axat toată acțiunea romanului. Pe Hajime, personajul principal îl cunoaștem încă din prima pagină a cărții ca fiind un copil singur la părinți (un lucru foarte ciudat în Japonia anilor 1960 când acesta avea 12 ani). Și tot din prima pagină am început să dezvolt un interes vădit față de lectura ei, acest lucru nemaiîntâmplându-se de mult în ceea ce mă privește. Drept urmare, am citit cartea pe parcursul a două călătorii scurte cu trenul și completarea în tram (să zic eu cam 2 ore jumătate, maxim 3). Personajul principal afirmă de mai multe ori pe parcursul cărții că lui nu i-au plăcut femeile acelea frumoase, de revistă, după care ar fi întors mulți capul. El nu, el a preferat femeile care îi transmiteau ceva, femeile care aveau acel ceva care-l făceau să se gândească tot timpul la el, pe care să le iubească. Și, din păcate, una singură a fost așa. A mai avut femei care au avut, mai mult mai mai puțin, calitățile pe care și le dorea el, însă doar una a reușit, încă din copilărie, să-l facă să vrea să rămână toată viața cu ea. Cartea, după cum am spus, e mai mult o incursiune în trecut și o cugetare, o retrospectivă a propriilor gânduri și amintiri. Se leagă de obiecte palpabile pentru a-și putea da seama mai târziu dacă o întâmplare a fost reală sau nu. Se întreabă de multe ori dacă s-a întâmplat sau nu. Dilemele sale sunt, multe, cât se poate de normale iar comportamentul său e unul obișnuit pentru categoria de oameni din care face parte: nu e un om simplu dar nici un geniu neînțeles. E un om care-și dorește CEVA, dar nu știe exact ce, e un om care vrea să iubească, să se dăruiască, dar are rețineri. Complexitatea lui Hajime m-a fascinat total, modul lui de a gândi și de a se ancora în prezent, în realitate. E un om care, la viața lui, a greșit, a rănit, a plâns și s-a bucurat. Dar a știut să-și trăiască fiecare stare astfel încât să fie parte din viața lui, asta am adorat la el. Prea mult despre carte, adică acțiune, nu voi vorbi. V-ați obișnuit deja nu? Vă spun însă că dacă vă veți hotărî s-o citiți veți găsi acolo povestea unui bărbat și a iubirilor sale. Începând cu 12 ani și finalizând cu 38, atunci când se ajunge la final (nu al lui, al cărții). E scrisă grozav de bine, cu detalii perfect scoase în evidență astfel încât te trezești în acea lume și în mintea personajului.