Jacob se hotărăște să iubească (ediție de buzunar)

     

Probabil ca in parte exista autofictiune in romanele mele. De exemplu, daca luam Vremea minunilor, primul meu roman, sau Drumul scurt spre casa, sint acolo elemente clare de autofictiune. Nu fac altceva decit sa-mi iau o parte din viata si sa o fictionalizez. In Vremea Minunilor, in Drumul scurt spre casa, in Maseurul orb fac asta, in celelalte nu mai fac, nu mai este asa. Mi-am luat o parte din viata, din biografie si am transformat-o in literatura. Pina si Jacob (n.r.: din Jacob se hotaraste sa iubeasca) are urme din mine, numai datele biografice nu mai sint ale mele, dar in substrat este povestea emigrantului, este povestea bolnavului care sint eu, este povestea unui tinar subred. Daca vrem sa intindem coarda, in orice frazare, in structura romanulului, in orice decizie luata nu sint decit eu, in fiecare fraza sint eu. Intotdeauna este un mixt intre realitatea si fictiunea autorului.

     

Desigur, romanul e doar o fictiune, condimentata cu inspiratia din realitate care i-a iritat pe unii descendenti ai minoritatii descrise nu doar in tuse fine. Catalin Dorian Florescu este convingator ca romancier istoric sau cronicar, creionind portrete si situatii veridice, care nu sint intotdeauna confortabile. Zelul pronazist al svabilor, dar si al romanilor, propaganda din scoli nu sint descrise pentru a ofensa o minoritate etnica, ci mai degraba pentru a ilustra o tema clasica in literatura – raporturile de putere dintre majoritari si minoritari. O mina de nefericiti din Estul indepartat sint prinsi intr-un razboi care nu le apartine, dar caruia trebuie sa-i supravietuiasca – cam asa s-ar descrie situatia svabilor din Banat, nu foarte departe de destinul istoric al Romaniei, de altfel. Florescu descrie magistral conflictul dintre morala lui „ar trebui” si cea a lui „e necesar” si cit de departe ajunge adaptabilitatea oamenilor.