Hotel Iris

     

Prima carte scrisă de un autor japonez... din păcate a fost o experiență proastă. Ca un pro, este faptul că se citește extrem de rapid (3-4 ore) în ciuda modului puțin cam “ciudat” scris - exprimarea la persoana a III-a și a I-a. Problema mea cea mai mare a fost că nu mi-am putut scoate din cap pe tot parcursul lecturii faptul că este o copie ieftină a Lolitei lui Nabokov. Partea de BDSM ce a dorit să fie evidențiată în carte este foarte prost prezentată, iar Mari (Lolita acestui roman) este o adolescentă de 17 ani care datorită traumelor provocate de moartea tatălui, a bunicului și obsesiile și regulile stricte ale mamei (plus menajera cleptomană) ajunge să fie fascinată de un bătrân în vârstă de 65 de ani care s-a izolat pe insula din aproprierea statiunii, victimizându-se că oamenii l-au împins către singurătate. Tot romanul este cuprins din obsesia adolescentei de a fi supusă acelor “ședințe” - care îi oferau plăcere, iar explicația acestui fapt este trauma provocată de comportamentul mamei (care nu este cel mai bun exemplu de părinte). Problema mea nu a fost obscenitatea sau descrierea acelor scene; ci pur și simplu conturarea personajelor a fost extrem de prost făcută, repet din nou faptul că este o replică ieftină a Lolitei (inclusiv filmul este de o mie de ori mai bun ca această carte); pe scurt... este o carte prost scrisă începând cu personajele prost conturate până la acțiunea în sine, nimic ce să te țină în suspans sau să “lungesti lectura că este prea bună” (eu am băgat viteză să scap de carte cât mai repede). Din păcate nu m-a atras cu absolut nimic și am încercat să analizez din nou toată cartea să nu iau vreo decizie pripită în privința ei, dar fără speranța.