Monstrul Colombre și alte cincizeci de povestiri (ediție de buzunar)

     

Prozele scurte ale lui Buzzati rafineaza aceste ipoteze ale artei sale. Fantasticul lui Buzzati este unul pe muche de cutit – in spatele stranietatii se intrevede judecata unui moralist, iar jocurile imaginii sint hranite de constiinta finitudinii si a singuratatii. Creator de mituri, Buzzati este un argonaut ce nu inceteaza sa pluteasca pe aceste mari strajuite de umbrele universului nostru. Atingerea sa este vrajita, iar vraja aceasta are darul de a exacerba trasaturile de miracol, groaza si grotesc ale lumii umane. Intilnirea ratata dintre Stephano Roi si monstrul Colombre, cel chemat sa ii aduca perla fericirii, este intruchiparea ultima a acestei conditii a nefericirii pe care Buzzati o incadreaza, narativ. Istoria contemporana este retopita in athanorul sau fantasmatic. Crucisatorul Tod, cel care cutreiera apele oceanelor dupa infringerea lui Hitler, este spatiul wagnerian ce detine intreaga forta ucigasa a secolului. Prabusirea sa in adincimi de mare, sub loviturile unei flote de naluci, este incununarea unui traseu al mortii si al nebuniei Germaniei naziste.

     

Personajul povestii „Quiz la puscarie”, scrisa de italianul Dino Buzatti, reuseste pina la urma sa scape. O face elegant, ca la jocurile de sah. Identifica slabiciunea multimii, braveaza si intinde o capcana din care iese victorios. Asa face si Buzatti cu cititorii sai in proza din volumul Monstrul Colombre si alte cincizeci de povestiri, aparuta la Editura Polirom. Te cheama-n joc si te pacaleste cu tot felul de amanunte fantastice, care la prima vedere par neinsemnate. Cind iti da drumul din poveste, esti naucit. Prozele lui sint excelente intre doua bai in mare sau intre plimbarile prin arsita soarelui. Povestea si ghicitoarea scriitorului italian n-o sa-ti dea pace o vreme – e fata care cade de la etaj si nu se opreste, e sarbatorea din iad, unde batrinii sint aruncati in strada odata cu gunoiul, e moartea in masa a celor mai importanti conducatori ai lumii. N-o sa simti drumul, caldura sau praful.

     

Cu (auto)ironia necrutatoare si fantezia debordanta ce nu-l parasesc nici in cele mai sumbre povestiri, Dino Buzzati imprima cotidianului captat in povestirile sale o stranietate care, paradoxal, il limpezeste si ii sporeste impactul. O serie de texte, incepind chiar cu povestirea ce imprumuta titlul volumului, mizeaza pe intruziunea fireasca a miraculosului in poveste, ca o conventie ce se cere din start acceptata, fara explicatii inutile.