Catherine-Paris

     

Un roman construit pe o canava istorica, un roman despre viata si destinul unei printese, dar si un bun pretext pentru autoare de a iscodi tainele intimplarilor ce au marcat secolul al XX-lea. Multe portrete, multe evenimente, printre care se strecoara, fosnind discret din matasuri, o anume Catherine Paris, un fals alter ego al autoarei. Scriitura e nostalgic-evocatoare, realitatea e pitita intr-o fictiune ce deseori se demasca singura.

     

Sper sa fie de bun augur traducerea unui roman pe cit e incintator, pe atit de trist – Catherine-Paris, pe care esti mereu tentat sa-l interpretezi intr-o cheie autobiografica. Se poate citi in multe feluri o asemenea carte. Mai intii ca o poveste cu printi si printese, cu istorii complicate si arborescente ale familiilor princiare din Europa, care alcatuiesc o lume paralela, uluitoare cu ritualurile si castelele ei, cu mentalitatea ce decurg dintr-un mod de viata consacrat de secole.

     

Un roman ca un vals printr-o camera eleganta dintr-un palat intepenit in timp, Catherine-Paris va fi o placere de citit atit de cei indragostiti de literatura victoriana, cu ale sale intrigi amoroase nesfirsite, dar si de obisnuitii cu rafinamentul propozitiilor proustiene. Martha analizeaza si coboara pe pamint o lume ce se sufoca in turnurile titlurilor nobiliare si in acelasi timp spune o poveste la fel de frumoasa ca si printesa romanca.

     

Catherine-Paris, abia repusa in circuit prin traducerea publicata la Polirom, dezvaluie o prozatoare cu simtul intrigii, care stie sa mentina interesul cititorului pentru poveste, cu atit mai mult pentru una care e parca facuta din dramatizarea almanahului Gotha. O scriitoare priceputa la observatii si portrete din trei miscari, cu un veninos simt al umorului si cu o impresionanta cunoastere a istoriei, a mersului politicii, pe scurt, a lumii complicate si aparte pe care o descrie. Cu luciditate, spirit critic si sarcasm. Cu limite, dar si cu multe lucruri de spus.

     

Centrul de greutate al cartii e, fara indoiala, identitatea eroinei, care se dezvaluie, treptat, ca un soi de dandy la feminin: e de vita nobila, dar nu face parada de asta, e autosuficienta, aproape imposibil de impresionat, dispretuitoare chiar si, in timp, dobindeste o cruzime necrutatoare, insa numai cu cei din propriul mediu. E bogata, dar ar renunta oricind la bani, prefera compania unor venerabili confesori catolici si cind, in sfirsit, descopera dragostea, obiectul fixatiei e un excentric ca si ea: un aviator, personaj in care iubeste libertatea la care a visat mereu, dar pe care nu o poate trai decit oblic, prin bresele pe care le obtine intre limitele unui statut de care nu se poate dezbara. Catherine-Paris e un roman cu multe piste care merita o investigatie atenta. Formarea protagonistei si modul in care incearca sa-si gaseasca un loc, fortind cadrele propriului mediu, reprezinta o poveste in care excentricitatea, centralitatea si marginalitatea se confrunta in permanenta, si confruntarea lor are o dinamica provocatoare din multe puncte de vedere: sociologic, cultural, psihologic.