Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori

Descriere

Dar nu l-aţi ascultat pe Dumitru Dragomir sau pe atâţia alţii, câţi aveau bani la Revoluţie? Şi dintre sportivi… toţi fotbaliştii erau mulţu­miţi, pentru că atunci când aveau vreun succes nu prea mai erau vămuiţi. Şi se mergea pe încredere. Mergea echipa Dinamo, da? Securistul era cu ei acolo, ştia ce au, ce nu au şi, dacă aveau succes, le dădea voie cu un video, cu nu ştiu ce… Se vindeau şi video‑uri pe timpul ăla, dar nu erau puse la vedere. Făceai tranzacţia verbală, după care te duceai şi îţi dădea produsul, nu acolo.

(Florentina Țone –
„Noi toți ne suspectam unii pe ceilalți.“)

[…] Reparam telefoanele de pe stradă. Iniţial, m-au băgat chiar undeva unde se scoteau banii din telefoane. Când am ajuns acolo, fiind adus de un şef, că aşa era, cu relaţii, „băi, lasă-l pe ăla, că l-a adus şeful cutare!“, se fereau toţi de mine. Nu-mi dădeam eu seama de ce, la un moment dat ăştia îmi spuneau: „Du-te şi tu acasă, că eşti tânăr, mergi să te distrezi cu gagica!“ Dar ei mă trimiteau acasă ca să poată să scoată bani. Dar de asta mi-am dat seama mult mai târziu. În fine. După, am trecut să repar telefoanele pe stradă. Acolo nu am făcut mare lucru, că se fereau ăştia de mine. Tentaţia banului a venit în momentul în care găseai pe canalul respectiv, unde se băgau fisele, ori că era o mizerie, ori că puneau o fisă strâmbă, ori că se încărca caseta, apăreau nişte bani necontorizaţi pe care în mod normal erai obligat să îi bagi tu în casetă. În primul rând, nu aveai unde să îi bagi. Apoi, trebuia să faci un proces-verbal, să declari. Aşa că îi luai, ziceai, e, câţiva lei acolo. Câţiva lei, cu câţiva lei, cu câţiva lei, se adunau. La un moment dat, începuseră să mă sperie sumele pe care le câştigam.

(Antonio Momoc —
„Ăsta era Triunghiul Bermudelor.
Acolo se pierdeau mărfurile și apăreau banii!“)

 

Testimoniale

Eveniment jubiliar, a zecea carte editată de profesorul Zoltán Rostás și colaboratorii lui la Curtea Veche Publishing este una cu bătaie lungă. Apărută într-un moment semnificativ pentru România, dacă nu cumva momentul este cel care a generat-o, școala de investigații „la firul ierbii” a sociologului, alcătuită din foștii lui studenți, doctoranzi, unii dintre ei colegi, „gașca gustiștilor”, cum au fost numiți, a adunat cu har, inteligență și profesionalism mărturii care se vor citi cu siguranță peste decenii ca documente inestimabile de viață și istorie autentică, nedeformată, neobnubilată politic sau ideologic și ca inepuizabilă materie primă pentru studierea istoriei mari, a epocii.

– Doina Jela

Istoria se ocupă, în genere, cu destinul unor „eroi” (pozitivi sau negativi, în funcție de conjuncturi) sau cu „traseele” unor colectivități (popoare, națiuni, categorii sociale), fără a lua în seamă „întâmplările” membrilor anonimi ai acestora. Cartea celor doi apreciați cercetători vrea să depășească tocmai această viziune polară, încercând să surprindă istoria trăită din perspectiva actorilor ei secundari, a celor ale căror nume nu vor fi menționate niciodată în tratate savante sau manuale școlare. Deși, fără aceste personaje în aparență neglijabile, nicio fixare pe o direcție sau alta a comunităților din care fac parte, niciun traseu personalizat nu ar fi fost posibil.

– Adriana Bittel