Soldaţii. Poveste din Ferentari

Ferentariul lui Schiop n-are legatura cu Ferentariul hipsteresc. Omul transforma o chestie semi-exotica pentru majoritatea celor care fac excursii de o seara prin zona in propria lui casa si pentru ca stie exact cui o vinde ii pune in anuntul publicitar toate crapaturile si mucegaiul de pe pereti. Pentru ca e o casa pe care o iubeste si s-ar bucura sa n-o poata da nimanui desi e nevoit de circumstante s-o faca pina cind locuinta nu se va prabusi cu totul pe el. Si-apoi, ca sa o faca si mai greu de vindut, o populeaza cu fosti detinuti, gay boschetari sau romi, manele, alcool ieftin si mizerie. N-o sa-ti fie confortabil sa locuiesti acolo dar nici nu era asta ideea. Si, tot pentru ca lui Schiop ii place foarte mult sa-i deranjeze pe oameni si sa-i observe cum se manifesta ei in situatii limita, isi duce planul la bun sfirsit si cara o buna bucata din casa – pe Alberto – afara din cartier, in centru.

Ferentariul nu a incetat sa ma fascineze, desi nu am mai avut alt prilej sa il descopar, sa il aprofundez sub ghidajul unui cunoscator al acestui univers. Asa ca am lecturat pe nerasuflate romanul lui Adrian Schiop, un roman underground care are tot ce ii trebuie pentru a deveni macar un cult-classic. (...) Costi Rogozanu (o voce publica atit de greu de multumit in general) sugereaza, pe coperta a 4-a a cartii, ca romanul lui Adrian Schiop este o carte perfecta, care poate scoate din motaiala estetizanta cititorul roman contemporan. Si pe buna dreptate, cartea lui Adrian Schiop este de fapt o lectura-zgiltiiala care aduce la lumina un univers al transeelor existentiale, de dincolo de panselutele si garajele renovate care il ascund, un adevarat cimp de batalie urban pe care soldatii din Ferentari nu au parut niciodata mai vulnerabili si mai umani.

Probabil fiindca abordarea nu pare suficient de reverentioasa, nu se apropie de saracime ca de o biserica, cu un narator sfisiat de remuscari ca are mai multi bani decit saracii. Cred ca, printr-un efect pervers, mai repede abordarea asta ultrareverentioasa exotizeaza, fiindca pune o bariera ontologica intre categorii sociale, tu ca burghez nu poti intelege trauma saracilor, e imoral sa incerci sa te substitui lor. Si da, e adevarat, e o problema asta, dar consecinta ei perversa e ca risca sa ecraneze fondul comun de umanitate. In fine. Al doilea motiv e cinismul, care e una din marcile mele stilistice, parte din viziunea mea artistica si nu numai, in fine, ceva care m-a ajutat sa-mi depasesc propriile probleme. In plus, cinismul atenueaza patetismul atrocitatii care e viata in general si viata saraca in particular, il face mai usor de inghitit. O viziune cinica implica asta, constiinta ca toti ne ardem intr-un fel sau altul, ca viata e cruda; poate ma arunc prea departe, dar mi se pare ca adevarata empatie si compasiune incep dupa experienta cinismului. Ma rog, a fost solutia mea artistica, nu e singura. Asa. Inca ceva – lumea de acolo se vede ca inferioara cred printr un efect de perspectiva, fiindca naratorul are fantasma sexuala a unui tip foarte masculin, needucat si nu foarte inzestrat intelectual; e modul lui freak de relationare erotica.

Adrian, naratorul din Soldatii. Poveste din Ferentari, e un intelectual, un om educat, dar inca prins intr-un sistem de valori originar, oarecum traditional, al mediului rural din care provine – si de aceea crede intr-un fel de loialitate old-fashioned, intr-o cinste si moralitate atipice urbanitatii middle class. Insa asta e ceea ce il atrage in Ferentari, altminteri rau-famatul cartier bucurestean populat de „drogati si interlopi”, unde se muta in timp ce scrie la un doctorat pe tema manelelor.(...) Anii ’90 ca ultima oaza de libertate, Ferentarii ca spatiu magic al autenticitatii sociale si emotionale, posibilitatea salvarilor dincolo de clasa si rasa – iata miturile in care se leagana naratorul din Soldatii… Iar caderea din rai e dureroasa, simte cititorul care n-a putut lasa cartea din mina pina la final.

In cazul celui mai recent roman semnat Adrian Schiop (Soldatii. Poveste din Ferentari), aceasta ambiguitate e, totusi, strict teoretica. In fapt, nici una dintre opiniile la rece si imediate despre carte nu surprinde in totalitate semnificatiile ei. (...) Adrian Schiop are voluptatea detaliului, laolalta cu o vocatie a explicitului care confera ansamblului o coeziune veridica. Nimic in plus, nimic in minus in acest roman cu actiune trepidanta, cu episoade pornografice de un homoerotism visceral si netrucat, cu un limbaj perfect integrat, constituind o amprenta stilistica inconfundabila. Mediul social, exemplar creionat si sugerat, completeaza un tablou al Ferentariului din care nu lipsesc smecheria facila, taclaua de birt si rafuielile micilor stapini ai strazii. Totul amestecat cu un difuz simt al empatiei cu tot universul asta descompus, haotic si subcultural care e Ferentariul, un simbol concret al decaderii si-al esecului.