Negru și Roșu

     

Negru si Rosu este un roman istoric pentru ca se misca intr-un spatiu clar delimitat si jalonat de istorie, nu e o pilda general umana care s-ar putea desfasura oriunde si oricind. Apoi, cum deja s-a observant, e vorba, dincolo de romanul istoric, de un bildungsroman, de urmarirea devenirii unui personaj , de oscilarea intre adevarata sa identitate, aceea de tigan, si identitatea construita cu migala, de „bun”.

     

Nu va pot contrazice cind socotiti ca Negru si Rosu e un roman istoric, nici nu am de ce sa o fac. Plasarea actiunii lui intr-o epoca foarte bine delimitata, cu personaje istorice reale (care, insa, poarta dialoguri imaginate de mine, deci care tin de fictiune) inscrie clar aceasta carte in categoria romanului istoric. Pentru care, intr-adevar, nu prea exista mare apetenta in rindul prozatorilor contemporani, cu mici exceptii (Agopian, de exemplu). (...) Din cite stiu eu, chiar sint primul care scrie despre deportare, avind acest eveniment tragic in centrul cartii.

     

Marea performanta a romanului Negru si rosu este felul in care impleteste polifonic teme spinoase, pline de capcanele prejudecatii si ale blocajului mental, scotindu-le in acest fel de sub statutul de miza a cartii. Niciuna dintre ele nu poate fi invocata ca principal mesaj – si, slava Domnului, se vorbeste de masacrarea evreilor la Odessa, de deportarea tiganilor in Transnistria, de coruptia din birourile antonesciene ale izarii, de comploturi, de spionaj, de racolare si indoctrinare bolsevica sub masca solutiei politice corective s.a.m.d. Avem o data tema identitatii, surprinsa in plina criza de interpretare, in conditiile ideologiei rasiste. Avem apoi tema onoarei militare, blocata in tragicul conflict cu grila morala. In simetrie, avem si tema tradarii, salutar extrasa din posibilul schematism al unui roman istoric sau de razboi si trecuta, fara urma de inhibitie, prin acizii decapanti ai clasicitatii. (...) Ioan T. Morar isi arata originalitatea in curioasa pozitionare fata de eroii lui: un fel de buna dispozitie greu de catalogat, intre clovn tragic, magician malefic si gladiator de circ. Ii trateaza cu o cruzime zimbitoare, sora cu ingaduinta echivoca a lui Caragiale, cel din „Zi-le oameni si da-le pace”.

     

In pofida acestor deliberate si abil controlate „stradanii” de strategie si constructie romaneasca, Negru si Rosu nu e, nici pe departe, un roman de reconstituire si nici, cu atit mai putin, un roman istoric ori un roman politic. (...) Negru si Rosu este, in schimb, inainte de orice, o excelenta carte de literatura, un roman foarte bine scris, coerent, solid prin constructie si tulburator prin temele si dilemele umane pe care le propune: identitatea sinelui, idolatria, fundamentalismul, intoleranta etnica (cu o dramatica si foarte actuala propunere de reflectie asupra destinului etniei careia ii apartine si Georgian), monstruozitatea razboiului.

     

Am ales un singur fir din tesatura complicata din Negru si Rosu, pe care autorul o tine sub control fara nici un efort aparent, cu o clasica simplitate si cu intelepciunea moralistului care fixeaza in propozitii memorabile sensul evenimentelor si intimplarilor din care sint alcatuite. Sint convins ca se va vorbi si se va scrie mult despre acest roman puternic si necrutator, in care istoria si personajele ei apar fara farduri, iar fictiunea reconstituie tragedii pe care destui le-ar fi vrut uitate, un roman care face din Ioan T. Morar unul dintre cele mai importante personaje ale literaturii romane.