Tatăl celuilalt copil

     

Pe parcursul lecturii, background-ul autoarei transpare aproape la tot pasul, Saniee integrind cu pricepere concepte si teorii legate de psihologia copilului si reusind practic sa ne arate nu doar cit de usor putem cauza, ca parinti, traume ireparabile unui copil, dar si cit de usor ar fi sa nu le cauzam. Chiar si asa, citind acest roman atit de realist pina la urma, m-am intrebat nu odata daca el nu s-ar putea preta si unei interpretari alegorice. Shahab nu este doar un copil cu probleme, mutenia lui este de fapt mutenia unui intreg popor terorizat de un regim sever care, sustinind ca ii vrea binele, nu face decit sa-i provoace suferinta. Daca autoarea a avut sau nu aceasta intentie, nu putem sti si nici nu conteaza. Cert este ca ne aflam in fata unui roman care, intr-un fel sau altul, a reusit tot ce si-a propus: sa traga un semnal de alarma, sa-l traga convingator, dar in acelasi timp sa vina cu o rezolvare care sa nu frustreze prea tare asteptarile cititorului. Parinoush Saniee stapineste, in mod categoric, arta compromisului.

     

Iranul din romanul lui Parinoush Saniee este discret dar isi face simtita atmosfera, dominata de traditia islamica, prin citeva elemente convingatoare: emanciparea feminina in forma minciunilor fara cusur si a fugitului de acasa, indragostiti care isi traiesc amorurile in spatii insalubre, sub ochiul vigilent al temutei komite (politia moravurilor), autoritarismul si cenzura emotionala isi fac si ele simtite prezenta. Dar dincolo de aceasta tesatura culturala locala in care e cufundata povestea autoarei iraniene, romanul transmite un mesaj cel putin la fel de valabil si pentru societatile occidentale: neglijenta comunicarii emotionale fisureaza lent si ireversibil chiar si o familie stabila si unita.

     

Tatal celuilalt copil pe care l-as recomanda ca lectura obligatorie si necesara oricarui parinte, mai ales daca are doi sau trei copii. As sfatui mai ales pe tati sa citeasca romanul ca sa poata intelege mai bine ce se intimpla in sufletele copiilor si al mamelor care ii cresc. (...) Romanul se compune din alternanta vocilor – a lui Shahab si a mamei lui, ele dezvaluie drama copilului sensibil, inteligent, plin de imaginatie, drama unei mame care intuieste adevarul, dar are de luptat cu nepasarea unui barbat care-si reduce rolul de tata la munca pentru intretinerea familiei, cu prejudecatile familiei mari, in care soacra ei, o bunica apriga, face mereu comparatii intre nepotii pe care-i are de la cei doi fii. Toti il compara pe micul Shahab cu fratele si sora lui, cu verii lui. Asa ca nu e de mirare ca isi inventeaza prieteni, carora li se destainuie in lungi convorbiri imaginare.

     

Tatal celuilalt copil este un roman tulburator, despre un copil inadaptat, despre parinti cu asteptari, despre dezamagiri, perceptii eronate, despre surprize si rasturnari de situatie, despre traditii si implicatiile lor sociale. Ceea ce impresioneaza fantastic este luciditatea cu care autoarea analizeaza situatiile, descriind totul din perspectiva unui copil, cu simplitatea logicii lui, cu perceptia incompleta pe care o are fata de lucruri.