Magie și vrăjitorie în cultura română. Istorie, literatură, mentalități

     

Volumul lui Ioan Pop-Curseu – Magie si vrajitorie in cultura romana – este un demers fluid, un periplu documentar si interpretativ, ce dovedeste capacitate sintetica, asociativa si comparativa (integrind diverse surse si tipuri de discursuri), pus in pagina in mod accesibil si relaxat (cititorul este ajutat sa simta atmosfera si prin ilustratii graitoare), cu ancorari in realitatile culturale romanesti, unde magia si vrajitoria ramin si ele o opera deschisa, atita timp cit omul va fi pentru el insusi o problema.

     

Pe scurt, Magie si vrajitorie in cultura romana este o carte cu adevarat exceptionala. Ea are talia antropologiilor si studiilor culturale cu adevarat savante, interdisciplinare, ale ultimelor decenii occidentale. Asadar, este cu adevarat moderna, de calibru si competitivitate mondiala, iar promovarea ei prin traducere ar impune-o intr-un circuit academic de top.

     

Cartea de fata e rodul unei pasiuni vechi si tenace privitoare la magie si vrajitorie, nascuta in mine inca de la cele mai timpurii lecturi. Manifestata in forma ludica in volumele anterioare, pasiunea respectiva se concretizeaza acum intr-un studiu de mare anvergura, in care am incercat sa sistematizez modalitatile diverse de gestiune a supranaturalului in cultura romana, de-a lungul istoriei. Dimensiunea fantasmatica paleste asadar in fata efortului rational de a intelege in ce masura magia si vrajitoria au fost generatoare de forme culturale, cum au functionat acele forme, de ce si cind s-au perimat... Chiar daca am imprumutat metode din diverse cimpuri ale cunoasterii (istoria mentalitatilor, antropologie, lingvistica, literatura), m-am straduit ca perspectiva propusa asupra fenomenelor studiate sa ramina unitara. Ceea ce nu a „evoluat” fata de cartile precedente e o libertate eseistica a scriiturii.

     

Ar mai fi de adaugat si contextul actual al cercetarii: subiectul este marginal in cercetarea europeana, dar beneficiaza de contributii de relief in cercetarea romaneasca, desi majoritatea acestora privesc latura folcloric-antropologica, si nu pe cea istorica, raminind, pe de alta parte, niste abordari deficitare teoretic. In concluzie, autorul asuma programatic remedierea, macar partiala, a unora dintre aceste stari de fapt, propunind un model teoretic interpretativ si acordind atentie istoricitatii magiei si vrajitoriei documentate din perspectiva etnologica. Astfel, cartea lui Ioan Pop-Curseu apare ca fiind una dintre acelea care incearca si reusesc depasirea limitelor traditionale ale istoriografiei noastre recente, ca si a folcloristicii din ultima perioada, prin reamplasarea discursului intr-o zona deopotriva teoretica si de discutare a cazuisticii, dar si prin dublarea registrelor, prin includerea consecventa a dimensiunii istoricitatii intr-o zona socotita, prin practicile majoritatii autorilor romani, mai curind greu de incadrat cronologic.

     

La intersectia antropologiei cu studiile culturale, etnologia si literatura, sta acest volum critic prin care magismul, vrajitoria si gindirea fantastica sint surprinse in toata complexitatea locala si transregionala deopotriva. (…) Volumul Magie si vrajitorie in cultura romana creeaza punti de legatura si analiza critica atit din perspectiva istoriei si devenirii culturii, cit si printr-o comparatie constanta cu configuratiile geopolitice si mutatiile survenite prin influente vestice ori migratii de natura etnica. Eterogenitatea fortelor care au influentat diversele paliere ale imaginarului colectiv, de la ortodoxism la curentele literare si estetica lor, devin, la rindul lor, instrumente de analiza pentru cercetator, creind astfel o perspectiva „completa” si complexa asupra magiei si vrajitoriei.