Inima-i un vânător singuratic

     

Astfel, Inima-i un vinator singuratic e un roman de perena actualitate, pentru ca in multe momente ale istoriei au existat in diverse straturi ale fiecarei societati posibilitati de izolare a individului, retete ale marginalizarii care conduc la refugii in utopie sau in iluzie.

     

Alcatuind, alaturi de William Faulkner sau Walker Percy, nucleul tare al scriitorilor sudisti de secol XX, Carson McCullers a livrat, prin Inima-i un vinator singuratic unul dintre cele mai populare si sensibile romane ce isi gaseste cititori si in zilele noastre, in ciuda decorului si a timpurilor vechi (anii 40) in care este proiectat.

     

Romanul sintetizează unele dintre cele mai importante probleme ale omenirii și efectele acestora în timp. Lumea, guvernată de preconcepție, îngenunchează oamenii și îi ,,educă”, folosind trecutul ca pe un indicator clar pentru verosimilitatea discriminării. Prin bezna stereotipiei, mai răsar fire de lumină, care pun la îndoială realitatea neînduplecată. Forța acestei povești se materializează prin aducerea mai multor tipuri de oameni într-un singur cadru și a face vizibil contrastul dintre aceștia. De exemplu, la începutul romanului, cei doi prieteni muți, ,,un grec obez și somnolent” (Spiros Antonapoulos) și prietenului lui înalt, cu ochii ce ,,aveau o expresie vioaie, inteligentă” (John Singer). O opoziție puternică se face simțită și în cafeneaua lui Biff Brannon, New York café, între mutul John Singer și gălăgiosul bețiv, Blount. Rasismul colorează o mare parte din acțiunea romanului în alb, negru și gri (consecința interacțiunii dintre două rase, ce reușește să ia mai multe forme). În anii ’30, perioada din poveste, persoanele de culoare închisă încă erau alungate : ,,- Nu știi că n-ai voie să aduci negri într-un local unde beau albii? îl întreabă cineva.” Sunt anumite momente în care se simte puterea excepției, lumina umanității strecurându-se timidă printre oameni. ,,Stătuseră împreună câteva minute la colțul străzii, apoi albul îi întinse cartea lui de vizită. Voia să-i vorbească albului și să-I pună niște întrebări, dar nu știa sigur dacă acesta putea într-adevăr să înțeleagă. Din cauza insolenței întregii rase albe îi era teamă să-și piardă demnitatea arătând prietenie. Dar albul îi aprinse țigara și îi zâmbise, părând că dorește să stea puțin cu el. De-atunci se gândise de multe ori la asta.” Doctorul Copeland, considerat un lider printre negri, suferă din cauza diferențelor culturale, rasiale. Ceea ce îl face un personaj complex este întreaga lui natură umană care zvâcnește de durere, atât emotional, cât și fizic – suferind de tuberculoză pulmonară. Această mâhnire a fost prezentă în personaj toată viața și își dorea cu tărie să îi fie schimbată culoarea : ,, M-am gândit că o să stau ‘naintea lu’ Isus cu toți copiii, nepoții, strănepoții, rudele și prietenii mei și-o să-i spun : . Și-atunci El o să-și pună pe capetele noastre mâna lui sfântă și pe loc o să ne facem albi ca bumbacu’. Ăsta-i planu’ și judecata pe care le-am avut în inimă de multe, foarte multe ori.” Ura poate fi exprimată și în sens invers, unde albul este judecat de negru. În ambele situații, cei din prezent sunt responsabili pentru faptele înaintașilor lor; li se pune în spate un păcat originar, iar tot ce reprezintă ei acum este redat de imaginea văzută prin filtrul trecutului rasei acestora… o imagine impetuoasă, luată ca atare, fără verificare din partea celui care o crede. Sentimentul religios este omniprezent. Sunt moduri diferite de raportare la Dumnezeu – care își schimbă forma în funcție de persoana care se gândește la el. Poate fi o abordare neconvențională : ,, Murmură cu voce tare câteva cuvinte: . De ce se gândea oare la asta? În ultimii ani, oricine știa că nu există nici un Dumnezeu adevărat. Când se gândea la ceea ce obișnuia să-și imagineze că e Dumnezeu, nu-l putea vedea decât pe domnul Singer înfășurat într-un cearșaf lung și alb.” sau chiar fanatică, extremistă : ,, Primul meu crez a fost Isus. […] Cât era ziua de lungă nu mă gândeam decât la Isus. În timpul liber studiam Biblia și mă rugam. Apoi, într-o seară, am luat un ciocan și mi-am întins mâna pe masă. Eram furios și am bătut cuiul de-a ieșit pe partea cealaltă. Mâna mi-era țintuită de masă și mă uitam la ea – degetele îmi zvâcneau și se făceau vinete. “. Relația cu divinitatea poate fi închegată cu mult egoism (omul simțindu-se special în fața universului) : ,,El mă păzește pe mine. Dumnezeu păzește pe toată lumea, dar cel mai mult mă păzește pe mine”. Creștinismul este capabil chiar de a stârni pofta sadică în inimile credincioșilor, cu focurile răzbunării sclipindu-le în priviri : ,,- Asta nu-i vorbă creștinească, spuse Portia. Tot ce putem face e să stăm liniștiți, pentru că știm că Satana o să-i taie bucățele, o să-i ia în furci și-o să-i frigă în focu’ lui veșnic.“ Carson McCullers străbate și alte teme importante din sfera problemelor umanității. Pe lângă identitate, nevoia de respect și integrare în societate, lumea inclusă în muzică (,, Simfonia asta era întreaga lume și făptura ei nu putea cuprinde atât de mult înăuntrul ei pentru a o asculta”), eliberarea furiei prin durere (,, Mick începu să se lovească cu pumnii peste coapsă. Izbi în același mușchi până când lacrimile porniră să-I curgă pe obraji. Totuși nu simțea durerea destul de tare. Pietrele de sub boschet erau ascuțite. Înșfăcă o mână plină și începu să se frece cu ele în sus și-n jos, pe același loc, până când mâna I se umplu de sânge. Apoi se întinse pe spate pe pământ și zăcu acolo uitându-se în sus, în noapte. Se simți mai bine cu durerea aceea usturătoare în picior.”), violența domestică, influența politică, antisemitismul și încrederea în om (Singer fiind punctul în jurul căruia toate persoanele reușesc să se deschidă și să se simtă confortabil în pielea lor), singurătatea ar fi cea mai întâlnită. Personajele se plimbă pe străzi noaptea, doar ei, singuri cu întunericul, încercând să înțeleagă și să se înțeleagă, iar gândurile par să se topească în răcoarea de afară. Apar multe cadre în care atmosfera exterioară este umplută de reflexia simțământul interior. O simplă tăcere venită dinăuntru e de ajuns să înlănțuie întreaga realitate. Cu toate acestea, individul (care în final devine oarecare) se prăbușește la picioarele timpului, care aleargă indiferent spre finalul cărții. (http://www.poezie.ro/index.php/article/14115767/Carson_McCullers_-_Inima-i_un_v%C3%A2n%C4%83tor_singuratic)