Proiectul Rosie

     

Autorul, aflat la debut literar cu acest roman, marturiseste intr-o nota amplasata la finele cartii ca a scris-o repede. Repede si bine, evident, reusind performanta de a ne amuza (mai ales prin comicul de limbaj... aspergian) in aceeasi masura in care ne face sa constientizam lucruri extrem de serioase si, poate, paradoxale. Cum ar fi faptul ca, desi sindromul Asperger nu este o boala, dragostea, care cu siguranta este, ne poate vindeca de multe afectiuni, reale sau inchipuite. Ca partenerul ideal nu e cel care bifeaza cele mai multe raspunsuri corecte intr-un chestionar conceput, realizeaza naratorul spre final, „nu ca sa-mi gasesc o femeie pe care s-o accept, ci ca sa gasesc pe cineva care sa ma accepte pe mine”, ci acela, exact, care-ti face sa-ti bata inima mai repede.

     

Proiectul Rosie este astfel un roman neasteptat de bun, care nu ar putea fi ecranizat, cu siguranta, decit intr-un serial cu multe-multe episoade, pentru ca un scenarist nu ar putea elimina, fara a comite o „crima”, vreo pagina din acest roman savuros.

     

Si ca intr-un basm modern sau ca-ntr-o comedie shakespeariana cu barbati incapatinati si femei indaratnice, cei doi (eroi ai romanului) ajung sa descopere iubirea. Minune mare, din care nici nu mai au scapare.

     

Ce poate face un barbat foarte inteligent si chipes, cu studii serioase, cind anii trec si tot nu-si gaseste perechea potrivita? Don Tillman initiaza Proiectul Sotia Potrivita, care pe baza unui chestionar de 16 pagini sa-l ajute in cautarea partenerei perfecte, prin eliminarea tipurilor nepotrivite, de la microbiste la fumatoare, de la ignorante la homeopate. Dar, cum de ce ti-e frica nu scapi, el se trezeste cu frumoasa Rosie, cea perfect incompatibila, fiindca ea intruchipeaza tot ce respinge la o femeie: este vegetariana si fumatoare, lucreaza intr-un bar pentru gay si este doctoranda in psihologie. Rosie are propriul proiect – sa-si gaseasca tatal biologic. (...) Cei doi se transforma in detectivi amatori si din Australia natala iau calea Americii, in cautarea unui tata disparut misterios. Si, in mod evident, aventura lor cu episoade pline de haz ii schimba pe amindoi, ii lecuieste de obsesii si de prejudecati. Si ca intr-un basm modern sau ca-ntr-o comedie shakespeariana cu barbati incapatinati si femei indaratnice, cei doi ajung sa descopere iubirea. Minune mare, din care nici nu mai au scapare.

     

Un smart romance cu potenţial de a însori zile posomorâte. Eroul nostru este Don Tillman, un personaj perfect de imperfect, profesor de genetică în vârstă de 39 de ani, nediagnosticat dar suferind de sindromul Asperger – o afecţiune de spectru autist, care îşi guvernează viaţa după fapte concrete şi mai puţin pe baza sentimentelor, tipicar, stângaci la a iniţia o conversaţia dacă nu implica şi subiecte ştiinţifice(la care excela), cu un program zilnic bine calculat încât orice moment al zilei să fie exploatat la maxim. Dar nu vă speriaţi, chiar dacă Don pare rigid, pragmatic şi plictisitor prin prisma obiceiurilor şi a dependenţei de programele fixe o să ajungeţi să-l îndrăgiţi repede. Graeme Simsion are grijă să-l poziţioneze pe Don în unele situaţii care o să vă descreţească frunţile şi o să-l găsiţi chiar adorabil până la sfârşit. Aflăm chiar din prezentarea cărţii că în centrul acţiunii se află programul dezvoltat de Don pentru a-şi găsi o soţie, o femeie compatibilă cu stilul lui de viaţă, cu valorile care-i guvernează lui existenţa şi dezvoltă astfel un chestionar amplu care trebuie completat de orice posibilă candidată. Întrebările, din cele mai variate, aveau menirea de a înlătura orice urmă de incompatibilitate, de a elimina timpul irosit în procesul de a cunoaşte pe cineva. Era clar, Don nu avea timp de pierdut, practic din fire s-a hotărât să tranşeze problema ferm şi eficient de la început. Dorinţa lui era de a găsi o parteneră care să agreeze şi să se adapteze fără probleme la modul lui de viaţă. Cum, necum, prin intervenţia lui Gene, singurul prieten al lui Don, în viaţa lui îşi face apariţia Rosie şi îi dă toate planurile precise peste cap. Crezând iniţial că i-a fost recomandată de prietenul lui în Proiectul Soţia, Don află pas cu pas că Rosie e departe de idealul său de parteneră şi nu poate înţelege de ce Gene i-a prezentat-o. Aflând ulterior adevăratul motiv, se vede prins în situaţia de a o ajuta pe aceasta să-şi găsească tatăl biologic şi porneşte astfel în paralel cu “Proiectul Soţia” şi “Proiectul Tata”, unul cu peripeţii. Lucrurile evoluează în ambele proiecte şi pagină cu pagină suntem mai prinşi şi mai captivaţi de povestea lor. Cum doi oameni aflaţi la poli opuşi reuşesc să coopereze şi să se deschid unul în faţa celuilalt? Cum devine Rosie candidata principală în proiectul lui Don deşi era de mult eliminată pe baza chestionarului ? Cum se cuibăreşte şi ce formă capătă iubirea într-o inimă incapabilă să reacţioneze la sentimente şi emoţii? Sunt întrebări cu răspuns, răspunsul îl găsiţi în carte. Scris la persoana întâi, din perspectiva lui Don, romanul lui Graeme Simsion aduce o abordare foarte interesantă într-o poveste romantică pornind de la personalitatea lui Don. E interesant să vezi lucrurile din alt punct de vedere, pe baza logicii unei persoane care funcţionează dupa alte repere decât restul lumii. Scrisă cu mult umor dar şi cu profunzime, “Proiectul Rosie” este o carte despre norme de socializare, viaţă, iubire şi despre homari :). Vestea bună e că această carte are şi o continuare, pe care sper să pot pune mâna cât mai curând! “ – Spune-mi, m-a întrebat ea, tu simţi ceva când te uiţi la un film? Ai văzut Casablanca? – Am urmărit mai multe filme romantice. Răspunsul este nu. Spre deosebire de Gene şi Claudia, precum, se pare, şi de majoritatea rasei umane, eu nu sunt afectat emoţional de poveştile de dragoste. Se pare că nu am structura necesară pentru o reacţie emoţională.” “Ţine cont şi de sentimentele tale, nu numai de logică. Sentimentele au o logică a lor. Şi încearcă să te laşi dus de val.”