Mirajul fericirii

     

Jack Bolling are treizeci de ani, e agent de bursa, cistiga foarte bine si in general nu prea se poate plinge de nimic. Nu e casatorit, dar asta pentru ca nu si-a propus, se bucura de atentia femeilor, are suficient de mult timp liber si chiar daca acum opt ani era soldat in razboiul din Coreea, a trecut suficient de mult timp de atunci ca sa nu mai fie chinuit de cosmaruri. Si totusi, ceva nu merge cum trebuie. Poate ca viata in cartierul Gentilly din New Orleans, unde locuieste, e mult prea tihnita? Oamenii prea bine-crescuti (sau morti de-a dreptul, cum ii considera el)? Rolurile, asteptarile de la fiecare dintre ei prea bine definite? Poate e tocmai faptul ca totul merge prea bine, ca rotitele se invirt prea fara cusur si perfectiunea da nastere la o imensa lehamite?

     

Pentru un roman de debut, cartea scriitorului american Walker Percy se construieste coerent in jurul unei probleme dificil de abordat, intoarsa pe toate partile de catre existentialisti: sentimentul de alienare. Tinerii John Bickerson Bolling si Katherine Cutrer ies din tiparul americanului pragmatic al carui singur scop sint cistigurile financiare si viata asezata de familie. Percy ne arata prin aceste doua personaje fata nevazuta a societatii americane, a celor afectati de razboi, ori doar instrainati, care cauta cu disperare un sens multumitor, o solutie pentru rutina si disperare intr-un spatiu aflat in declin.

     

Intr-un final am inteles ca intentia lui Percy e sa nu arate totul, ci sa-si oblige cititorul sa desluseasca sensurile de dincolo de vorbe, de pauze sau de gesturi si sa afle, de fapt, cum sint personajele sale si ce le anima.

     

Cartea este scrisa pe filonul existentialist – mi-a adus aminte de Strainul lui Camus si de scrierile lui Soren Kierkegaard (de altfel, motto-ul de deschidere a volumului il citeaza) – de care se pare ca Walker Percy a fost influentat din ce in ce mai mult in cartile sale (Mirajului fericirii i-au urmat alte 5 bestseller-uri, ceva mai „intunecate” in viziune). Cautarea sinelui este, de fapt, marea tema explorata aici.

     

E socotit unul dintre romanele importante ale secolului al XX-lea si un reper pentru proza existentialista americana. A fost publicat prima data in 1961, iar francezii l-au tradus cu titlul Cinefilul si l-au comparat cu Strainul lui Camus. Mie mi-a amintit mai degraba de Varieteu pe apa al lui John Barth, dar asta conteaza mai putin, important e sa fie cititorul multumit. La urma urmelor, cum romanul lui Walker Percy vorbeste destul de des despre „lehamite”, nu vad de ce nu l-am compara si cu Greata lui Sartre. (...) Aici, melancolia se intilneste cu pitorescul si cu umorul, are un zvic imprevizibil, tese din fulgurante si evanescente un veritabil spectacol al dezabuzarii inselate.