Mare Tranquillitatis

     

Mare Tranquillitatis este cea mai frumoasa carte teen lit pe care am citit-o (cel putin pana acum, am incredere ca viitorul imi va rezerva si alte surprize placute). Poate m-a prins in dispozitia potrivita sau cu garda jos, cert este ca... m-a prins. Acum, daca aveti o preferinta pentru clasicii rusi sau literatura SF, cartea lui Katja Millay nu este pentru voi. Daca nu va deranjeaza insa ca, din cand in cand, sa va refugiati intr-o poveste de dragoste cum numai in adolescenta poate fi traita, atunci cartea aceasta este alegerea ideala. "Moartea chiar nu e atat de rea, dupa ce-ai trecut prin ea o data. Iar eu am trecut. Nu-mi mai e frica de moarte acum. Mi-e frica de tot restul." Astfel este introdusa in scena, in primele randuri ale cartii, Nastya, personajul principal feminin al cartii. Dar rusoaica vulgara, care nu vorbeste cu nimeni, este un motiv de barfa si chicoteli pentru fete si dorinta ascunsa (sau fatisa) a baietilor, se dovedeste a fi, de fapt, Emilia, o raza de soare cu un secret intunecat. Pe cat de alerte si galagioase ii sunt gandurile, pe atat de tacuta este ea. Din cauza unei traume din trecut, si-a pierdut orice simtire din mana stanga, identitatea, dorinta de a vorbi si cheful de viata. Singurul lucru care o tine in viata este setea ei de razbunare: "O sa-l omor pe baiatul care m-a omorat, iar cand o sa-l omor, o s-o fac cu mana mea stanga." Josh se ascunde, la randul sau, in spatele unor traume din trecut. In afara de Drew, prietenul lui cel mai bun - desi complet diferit de el - si familia acestuia, nimeni nu pare sa isi mai doreasca sa aiba de-a face cu Josh. Nu ca l-ar afecta in vreun fel acest lucru: singuratatea lui este o stare cautata si asumata. La urma urmei, in linistea garajului sau si la adapostul singuratatii sale, reuseste sa creeze acele piese de mobilier atat de frumoase. Dar atat singuratatea lui, cat si tacerea ei vor lua sfarsit in momentul in care se intalnesc. Ea nu crede ca mai poate fi salvata, iar el nu crede ca poate salva pe cineva. Si totusi... Cartea Katjei Millay m-a purtat printr-un veritabil roller-coaster de emotii: personajele sunt atat de bine construite incat parca le simti durerea. Le tii pumnii sa isi alunge fantomele din trecut, sa se indragosteasca si sa aiba parte de bine-meritatul happy-end, dar, in acelasi timp, vrei ca povestea sa nu se termine prea curand (sau niciodata, daca e posibil). Rar mi se intampla sa incep prin a detesta anumite personaje si sa sfarsesc prin a le indragi, dar si cand mi se intampla, imi doresc sa existe o carte dedicata numai lor. Si apropo de carti dedicate, nu m-ar deranja sa citesc povestea lui Drew si Tierney. Katja? Mare Tranquillitatis este, de asemenea, unul dintre cele mai frumoase titluri de carti. Recunosc, pana sa citesc cartea, nu stiam la ce se refera aceasta Mare a Linistii. Acum stiu. Doar ca, in cazul de fata, se refera la mult mai mult decat o portiune intunecata, vizibila pe suprafata Lunii.