Celelalte povești de dragoste (ediţie de buzunar)

     

Cind a aparut prima data, in 2009, romanul Celelalte povesti de dragoste a atras numeroase critici pozitive, cam de peste tot. In 2013, la reeditare, ce se poate spune este ca ele au fost meritate. Cartea nu numai ca rezista timpului (chiar daca nu a trecut foarte mult), dar, la recitire, observam alte si alte detalii, fiecare povestire fiind o retea complexa si subtila de conexiuni, referinte, aluzii si sugestii. Am recitit Celelalte povesti... cu aceeasi combinatie de incintare si tristete, iar la sfirsit am redescoperit gustul amar pe care mi-l lasasera la-nceput. [...] Dar din minte nu mi s-au sters cuvintele, ca si nefericirea personajelor, constientizarea lor cum ca poti sa iubesti pe cineva, dar, fara indragostire, iubirea nu-i de-ajuns...

     

Este vorba mai degraba despre viata, despre episoade aparent banale, despre decizii si intimplari (tot aparent) marunte, care apoi te urmaresc si schimba tot ce vine dupa ele, pentru ca, nu-i asa, viata nu are unitati de masura. Dragostea din povestirile lui Lucian Dan Teodorovici nu e un registru aparte, separat de restul trairilor, la fel cum e si in realitate, de altfel. E prinsa printre discutii si intilniri de zi cu zi, intimplari mai mult sau mai putin spectaculoase, suflete pe linga care doar treci sau de care te izbesti, amintiri care se tin scai de tine si detalii din imediat – multe asemenea detalii, care pentru mine sint un ceva necesar in proza. Toate surprinse pe un ton degajat si ironic pe alocuri, dar o ironie discreta, nu una agresiva. Un ton de povestitor, cred ca asta imi place mult la Lucian Dan Teodorovici, ton care se adapteaza in functie de poveste…