Păsările galbene

Nu e usor sa scrii un roman poetic si in acelasi timp cinic, dar Powers reuseste. Ma gindesc ca, de fapt, nu poti scrie un roman despre razboi, in care razboiul devine personaj, o fiinta malefica ce se hraneste cu moarte, fara sa fi fost acolo, fara sa fi vazut moartea cu ochii. Iar Powers, evident, a vazut-o. A vazut cu ochii lui ceea ce noi nu vedem decit cu ochii imaginatiei. [...] Interesant cum un razboi, o moarte, o trauma pot trezi in tine reactii atit de bizare: in lupta, sufletul se goleste de emotii ca degetul sa poata apasa pe tragaci. Mai incolo, aceleasi degete iau un creion in mina si, scriind, reumplu sufletul golit. Si mai tirziu noi citim despre asta si, bulversati, ne intrebam cum este posibil.

Fara sa exploreze in detaliu inclestarile de front, romanul lui Powers sculpteaza mai degraba reliefuri psihologice in asamblarea unui mesaj antirazboi. Pasarile galbene aduce la acelasi numitor elemente din Rambo, Born on the 4th of July sau din Full Metal Jacket, cufundindu-le intr-un context contemporan [...] La fel ca in filmul lui Kubrick, Full Metal Jacket, si aici, nu doar inocenta dar si integritatea psihica a unui soldat sint strivite de realitatile crunte ale frontului. Ambele elemente aduc in atentie, fara resurse descripitve coplesitor de explicite, amprenta tragica si durabila pe care razboiul o lasa intre combatanti, chiar si in secolul XXI, acea senzatie sufocanta data de caracterul insignifiant al existentei, al faptului ca esti doar o uniforma intr-o mare de cifre, o cifra intr-o mare de tarina.

Pasarile galbene de Kevin Powers [...] reflecta experienta razboiului din Irak traita de autor ca soldat. Doi tineri, unul de 18 ani, altul cu trei ani mai mare infrunta atit infernul luptelor, cit si epuizarea fizica si psihica, incit viata si lumea obisnuita ajung sa fie privite ca prin sticla. Comentariile critice au apropiat romanul de capodopera lui Erich Maria Remarque – Nimic nou pe frontul de vest.

S-a scris foarte frumos despre aceasta carte, care trateaza extraordinar de bine, de empatic, socul post-traumatic. Poetul din Kevin Powers s-a descurcat sa descrie starea soldatului Bartle, care, intors acasa, se simte acceptabil numai in izolare. Cred ca este un roman de citit de catre orice militar inainte de a se gindi la o misiune intr-un teatru de operatii. Iata ce zice scriitorul, intr-un interviu din „GQ Magazine”, cu privire la felul in care l-a schimbat razboiul: „Ajungi sa induri mai mult decit credeai ca poti”. Ambii sai eroi din Pasarile galbene isi testeaza limitele. Unul este pierdut, iar celalalt traieste, dar parca numai pentru a spune mai departe povestea.

Pasarile galbene este o carte valoroasa nu numai pentru ca este una dintre primele care vorbeste despre istoria recenta, razboiul din Irak, ci si pentru forma in care este scrisa, pentru ca deschide o discutie despre realitatea absurda si cruda a razboiului, pentru ca incearca sa arate, fara a fi moralizatoare, ca lupta nu se incheie odata ajuns acasa – intoarcerea lui Bartle in orasul natal, gindurile care il stapinesc, frica ce il bintuie, sechelele ramase, izolarea sa, toate si multe altele sint cea mai frumoasa si sincera poezie pe care am citit-o despre tulburarea de stres post-traumatica (dupa Vonnegut, e adevarat). Iar comprimarea romanului intr-unul de numai 200 de pagini reuseste sa administreze, intr-un timp al lecturii scurt, o pastila efervescenta cu eticheta a nu se administra niciunui om.