Ultimul dans al lui Charlot

     

Fabio Stassi este un scriitor pentru care [...] creatia literara inseamna un amestec de fictiune si adevar istoric. El simte ca are libertatea de a reinventa o realitate obiectiva cu scopul de a ne dezvalui o lume posibila, alternativa in care sint pastrate, cu grija, visele, dorintele si nazuintele sufletului uman.

     

Mi-ar placea sa am un stil arid si sobru. Ca cititor, e stilul pe care-l prefer. Descrierea personajelor folosind putine adjective, facindu-le sa se miste si atit. Dar inca sint foarte departe. Lucrez mult asupra frazei, asupra pozitionarii si sunetului fiecarui cuvint in parte. Inca folosesc prea multe, prea multe adjective. Sicilienii sint baroci, provin dintr-o natura baroca, bogata, plina. Un muzician de jazz, Miles Davis, spunea ca ar trebui sa se cinte numai notele folositoare, nici una in plus. Din pacate, pentru a face asta, e nevoie de un autocontrol absolut. De eliminarea oricarei bunavointe. Am crescut ascultind povesti. Familia mea era umila, dar cu multe povesti. Povesti despre migratie, despre plecari, intoarceri, aventuri, razboi, foame, salvari miraculoase, viziuni. Am invatat sa respect memoria, in toate formele ei. Cred ca cei care scriu sint, cumva, niste custozi ai memoriei. Lucrul cel mai important pe care-l detii, cind esti sarac, sint amintirile. Intr-un roman de Osvaldo Soriano exista un personaj, un batrin acrobat, Coluccini (apare si in Ultimul dans al lui Charlot), care nu mai are nimic de jucat la carti si atunci isi joaca amintirile. Este o pagina foarte frumoasa, foarte trista.

     

Ultimul dans al lui Charlot nu este un roman numai despre Chaplin si a sa „inspaimintatoare neimpacare cu lumea”, ci si un omagiu adus cinemaului, vazut nu neaparat ca o arta, ci drept o incercare in egala masura patetica si sublima a omului de a opri timpul in loc. De a da memoriei o sansa. De a lasa ceva in urma lui. De a stabili acel echilibru firav intre uitare si amintire, intre viata si moarte.

     

Ultimul dans al lui Charlot inventeaza niste coincidente intre biografia si filmografia lui Chaplin, contemplindu-le apoi cu convingerea ca „toate coincidentele au un suflet”. Straniu rezon pentru o fictiune, dar functional! E ca si cum cineva ti-ar descrie o icoana, fabulind asa de mult si de bine, ca-ti faci cruci; dupa care iti zici ca e chiar normal sa te crucesti, doar e vorba de o icoana. In fond, romanul lui Stassi imparte inca o data istoria lumii in doua ere: i.Ch. si d.Ch. Cu Ch de la Chaplin. Sau de la Charlot, cum vreti.

     

Povestea lui Charlie Chaplin este un paradox de la inceput si pina la sfirsit: smulgind milioane de risete prin comedia de a arata ,,meschina imperfectiune a lumii”, Charlie a fost ,,un om teribil de serios si obsedat de perfectiune”, cu o viata in care notele de tristete sint mai intilnite decit zimbetele, in care problemele de incredere in sine s-au ciocnit de o ambitie uriasa, sesizind si cuprinzind mereu, in viata si pe scena, ,,spectacolul nebuniei umane”.