Dictionar de cuvinte recente, Editia a III-a (2013)

Descriere

„Cuvintele recente“ nu trebuie confundate cu neologismele, categorie care în dicţionarele şi lucrările lexicografice româneşti poate cuprinde termeni vechi de 150–200 de ani. în accepţiunea pe care iniţiatoarea DCR, Florica Dimitrescu, membru de onoare al Academiei Române, a expus-o încă de la prima ediţie, „recent“ este un cuvânt apărut în limbă după anul 1960, când a început adunarea materialului pentru dicţionar.

Pornind de la ceea ce oferă presa, DCR este primul dicţionar datat al limbii române (consemnează data primei consemnări a unui cuvânt) şi singurul dicţionar general ilustrat cu exemple (cuvintele apar în contextul original, care nu de puţine ori oferă şi definiţia sensului). Pentru fiecare cuvânt, DCR oferă informaţii etimologice, ortografice şi ortoepice, ca şi indicaţii referitoare la marca utilizare (registru stilistic, domeniu de utilizare) şi la lucrări de specialitate care se ocupă de cuvântul respectiv.

Prima ediţie a DCR, apărută în 1983, cuprindea, evident, exclusiv termenii noi excerptaţi în perioada comunismului, între anii 1961–1980.

Ediţia a doua, apărută în 1997, oglindea atât lexicul nou (atâta cât era…) din ultimul deceniu de comunism, cât şi explozia lexicală din primii 16 ani de după Revoluţie.

Ediţia a treia cuprinde 9875 de cuvinte-titlu, dintre care 4853 (peste 49%) sunt cuvinte noi. La acestea trebuie adăugate şi noile semnificaţii dobândite de cuvinte mai de mult cunoscute. Astfel, prezenta ediţie a DCR cuprinde 12777 de sensuri ori construcţii, dintre care 7036 (peste 55%) sunt sensuri ori construcţii noi.

„CUVINTELE A DOUĂ LUMI. De când mă ştiu, mi-au plăcut dicţionarele, dar să CITESC unul, aproape pe de-a-ntregul, aşa cum am făcut-o cu acesta, nu mi s-a mai întâmplat. Mă întreb, de aceea, din capul locului acestor însemnări, ce m-a determinat şi ce m-a susţinut. Răspunsul sună aşa: Acest dicţionar [...] este o carte, o scriere, grozav de atrăgătoare pentru un intelectual. Se confruntă, în cele 250 de pagini, format mare, ale ei, două lumi. Lumea lingvistică a socialismului, biruitor în lupta cu bunul-simţ, şi lumea lingvistică a bravei societăţi noi, în curs de coagulare şi aşezare, plină de bâlbe şi imitaţii de prost-gust, plină de tatonări şi balcanisme puturoase, dar înviorată, tonifiată de o inefabilă adiere (cea lăudată şi de La Fontaine în fabula cu câinele şi cu lupul care fuge şi acum de când a auzit de zgardă), adiere ce se naşte atunci când îşi flutură aripa dulcea pasăre a libertăţii. [...] tocmai cuvintele de ultimă oră definesc o societate. Cele din fondul principal şi celelalte din jurul lui, larg uzuale, sunt «neutre», prin universalitatea şi atemporalitatea lor. în schimb, cele de ultimă oră ale unui anumit moment, spun enorm despre emanaţiile acelui timp. [...] Se bat, aşadar, în opul Floricăi Dimitrescu, vocea comunismului ipocrit cu vocea capitalismului bâjbâitor. [...] Acribios, mustind de politic şi social, dicţionarul Floricăi Dimitrescu e, în felul său, şi un breviar de istorie (sau arheologie) a mentalităţilor.“

(George Pruteanu, recenzie la ediţia a doua, în Dilema, 21 nov. 1997)

„CUVINTE RECENTE. Prin cantitatea de informaţie extrem de mare pe care o cuprinde şi prin maxima acurateţe ştiinţifică a redactării, apariţia acestui dicţionar [...] reprezintă un adevărat eveniment pentru lingvistica românească. Pentru limba română, DCR e singurul dicţionar de acest tip, care îşi propune să surprindă evoluţiile lexicale cele mai noi, alegându-şi ca principală sursă de atestări limbajul presei – recunoscut pentru inovaţiile sale frecvente şi cu şanse mari de răspândire. [...] Dicţionarul de cuvinte recente acoperă o perioadă destul de mare [...] şi relativ eterogenă, pentru că include atât ultimele decenii ale presei în limba de lemn, cât şi limbajul mai viu şi mai variat de după 1989; aria sa se întinde cu adevărat până în prezent [...] DCR constituie un reper esenţial pentru lexicograf şi lexicolog, ca de altfel pentru orice cercetător al limbii contemporane; e evident că nu se poate vorbi de limba română de azi, ignorându-l.“

(Rodica Zafiu, recenzie la ediţia a doua, în România literară, 15 iul. 1998)