Ion Flueras ( 1882-1953 ) social - democratie si sindicalism

Descriere

,,... ajuns pe banca acuzării, ceea ce nu mi s-a întâmplat în 40 de ani de când sunt în fruntea muncitorimii [...] Am crezut că azi s-a schimbat ceva, dar cu părere de rău am constatat că nu s-a schimbat nimic, dar mai rău s-a făcut acum când lupta pentru democraţie este şi azi tot aşa de grea”[1].

Ion Flueraş – declaraţie făcută în faţa instanţei, în timpul procesului din septembrie 1945.

Ion Flueraş a fost unul dintre cei mai importanţi lideri ai mişcării social-democrate din Transilvania şi, după Marea Unire, din România. Născut la 2 noiembrie 1882, în comuna Chereluş (judeţul Arad), va intra în mişcarea socialistă în anul 1901, devenind în scurt timp unul dintre principalii militanţi. Va colabora la ziarele muncitoreşti din Arad, precum şi la „Adevărul” din Budapesta, oficiosul central al Secţiei Române a P.S.D.U.. în anul 1906 a fost ales membru în C.C. al P.S.D.U. Secţia Română, iar din 1911 redactor responsabil al ziarului „Adevărul”. La începutul anului 1918, Flueraş, alături de Iosif Jumanca, a primit sarcina, din partea P.S.D.U. Secţia Română, de a lua contact cu reprezentanţii Partidului Naţional Român şi de a le propune constituirea unui comandament unic pentru organizarea luptei în vederea unirii Transilvaniei cu România. Astfel, se va constitui Consiliul Naţional Român Central, cu sediul la Arad, din care făceau parte 6 reprezentanţi ai social-democraţilor (Ion Flueraş, Iosif Jumanca, Baziliu Surdu, Iosif Renoiu, Enea Grapini, Tiron Albani) şi 6 ai naţionalilor. Ion Flueraş a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, fiind ales vicepreşedinte, şi a făcut parte din Consiliul Dirigent, ca şef al Resortului Ocrotiri Sociale şi Igienă. Tot acum a fost ales secretar general al P.S.D. în anul 1920, pe fondul agitaţiilor din rândul mişcării socialiste din România, cu privire la poziţia faţă de Internaţionala a III-a, Flueraş a fost inclus în delegaţia trimisă de partidele socialiste în Rusia, cu mandatul limitat de a se informa cu privire la realităţile sovietice şi despre condiţiile afilierii la Comintern. Flueraş a fost însă exclus de la discuţii şi nevoit să se întoarcă în ţară, sub pretextul că participase la organizarea Marii Adunării de la Alba Iulia şi fusese membru al Consiliului Dirigent. La propunerea lui Buharin, delegaţia socialiştilor din România s-a obligat ca, la întoarcerea în ţară, Grigorovici, Jumanca şi Flueraş să fie excluşi din partid. După sciziunea mişcării socialiste din anul 1921, Flueraş va juca un rol important în organizarea muncitorilor în sindicate şi în reorganizarea sindicatelor. Din 1926 şi până în 1939 va deţine funcţia de preşedinte al Confederaţiei Generale a Muncii. Odată cu reînfiinţarea Partidului Social-Democrat, în 1927, Flueraş va fi ales membru în Comitetul Executiv, calitate ce şi-o va păstra şi în urma Congreselor din 1930, 1933 şi 1936. Va participa activ la viaţa politică a ţării, fiind ales deputat în două legislaturi, în perioada 1928-1932. * * * Ce-a de-a doua ediţie revăzută şi „uşor” adăugită ce apare la Editura Cetatea de Scaun valorifică informaţii ce au rezultat din cercetarea unor fonduri de arhivă inaccesibile în anii 2005-2006, când a fost documentată lucrarea. Mai precis este vorba de Fondul Partidul Social-Democrat şi Fondul Confederaţia Generală a Muncii din cadrul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti. De asemenea, au fost adăugate fotografii noi relative la Ion Flueraş şi la familia lui, a fost actualizată bibliografia şi au fost valorificate date din lucrări mai vechi, care au scăpat autorului la prima ediţie. Noile informaţii nu sunt în măsură să modifice afirmaţiile, concluziile susţinute în cadrul primei ediţii, ci vin să completeze episoade diferite din biografia lui Ion Flueraş. Sorin Radu