Surâsul jaguarului

[Salman Rushdie] mi-a dovedit ca un scriitor de mare talent si eruditie se poate transforma cu succes intr-un editorialist tenace, care „povesteste” scenele realitatii la fel de frumos si de imbietor precum o face si in romanele de fictiune. Surisul jaguarului este prima carte de non-fictiune a lui Rushdie, o carte de reportaj aparuta initial in 1987, ce descrie calatoria autorului-jurnalist in Nicaragua, in iulie 1986, pe cind aceasta tara se afla in viltoarea unor transformari istorice, care erau urmarite si chiar declansate de marile puteri ale lumii.

Un alt volum in registru neortodox, care pune in discutie cliseele si stereotipurile culturale sau ideologice cu care operam adesea, este Surisul jaguarului [...], o carte mai putin cunoscuta a bine-cunoscutului autor al Versetelor satanice, mult hulitul Salman Rushdie. Ce este cu Surisul jaguarului? Un reportaj-jurnal de calatorie si, in acelasi timp, un eseu politic despre Nicaragua. [...] Cele povestite de Rushdie, fara incrincenari sau crispari ideologice, dau o alta imagine despre o tara si un popor. Dincolo de razboiul care a devastat tara sau dincolo de eforturile de a impune un regim democratic (in masura posibilului). Rushdie povesteste cu mult calm si uneori cu umor despre tot ceea ce vede si aude in acea lume complet diferita de aceea pe care o stim noi.

Primul volum de non-fictiune al lui Rushdie nu e o lectura usoara pentru cine nu are minime cunostinte istorice despre perioada si tara respective. […] Asumindu-si rolul jurnalistului (din start partinitor), Rushdie e martor al unor evenimente fierbinti in desfasurare. E subiectiv si oarecum naiv, mult prea entuziasmat, dar asta nu inseamna ca volumul sau, presarat cu povesti ale oamenilor de acolo, descrieri si frinturi de dialog, nu surprinde spiritul vremii, unul plin de speranta si aspiratii, dar si de dezamagire.

In Nicaragua, in 1986, dictatorul Somoza e alungat si in locul lui se instaureaza un guvern revolutionar. Rushdie descrie lumea ravasita de foamete si atentate, in care o multime de voluntari straini vin sa ajute la reconstructia tarii.

Iar America de Sud, de data aceasta, Nicaragua. Intre 1979 si 1990, sandinistii sint la putere – un regim totalitar, ce-i drept, si cu orientare de stinga. Ce le e mai nesuferit nord-americanilor. Statele Unite iubesc democratia. Daca le miroase undeva a totalitarism, se baga acolo – fie direct, fie prin interpusi – si scobesc problema pina isi sleiesc resursele si sustinerea populara. Asa au facut si in Nicaragua, pompind in miscarile Contras ale caror trupe paramilitare ziua stateau pitite in Honduras si noaptea atacau. Iar autorul… si el in vizita pe-acolo. Savuros si pitoresc acest non roman, ca sa nu mai vorbim de valoarea lui documentara. Uite ceva ce m-a amuzat (imi place umorul negru): Autorul il intreaba pe soferul cu care mergea in miez de nopate pe drumuri periculoase, minate: „Cum iti dai seama ca e o mina?” „Face o explozie puternica.”