Nuvela in secolul al XIX-lea

Descriere

începând cu secolele XIV –XV, nuvela se poate defini drept o naraţiune în proză, uneori şi în versuri, cu un singur fir epic, urmărind un conflict unic, concentrat: personajele nu sunt numeroase şi sunt caracterizate succint, în funcţie de contribuţia lor la desfăşurarea acţiunii. Dimensional, nuvela se situează între schiţă şi roman; la origine, ea se confundă cu povestirea, multă vreme ambele fiind denumite cu acelaşi termen.

Nuvela se caracterizează prin calităţi de concentrare, de măsură şi stăpânire a efectelor fără alunecări în digresiuni de tot felul. Naraţiunea se desfăşoară linear, cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative. Tehnica ei compoziţională se bazează pe eliminare şi pe selectare. Arta nuvelistului constă în a sugera cât mai multă viaţă într-un spaţiu relativ restrâns şi cu o mare economie de amănunte. Datorită acestor cerinţe, nuvela începe foarte aproape de deznodământ, antecedentele din viaţa personajelor fiind succint narate în expoziţiune.

Autoarea