Cărturari, opozanți si documente. Manipularea Arhivei Securității

     

Securitatea ne-a lasat „o grea mostenire”. Aceea de a nu mai distinge binele de rau, aceea de incrimina lejer, de a pune, prea lesne, o pecete de „colaborator”, de a pune in seama unor persoane fapte inexistente. Cea mai mare manipulare apartine Securitatii. Cind te indoiesti de oricine, cind te repezi fara probe la oricine, cind ii lasi deoparte pe Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Paul Everac, Constantin Balaceanu-Stolnici (invitat pe la televiziuni ca „mare boier” al spiritului) sau pe Alex Mihai Stoenescu, cind uiti de rezistenta unor oameni ca Paul Goma, Dorin Tudoran, Vasile Paraschiv sau Doina Cornea, cind distorsionezi si maculezi un om ca Adrian Marino – „fara un cuvint de spus in favoarea comunismului, auster, cu o impecabila opera de ginditor liberal, care si dupa caderea regimului comunist a refuzat pozitii de statut si gratificate material”, cum scrie Gabriel Andreescu –, asta nu-i o victorie a Securitatii? Si nu e o sminteala a noastra sa tot discutam cazul Nicolae Breban, sa-l maculam pe Mihnea Berindei, sa ne tot invirtim, de 23 de ani, in jurul cozii? Securitate, ne-ai invins, esti inca prezenta in noi, linga noi, peste noi!

     

Carturari, opozanti si documente e o extinsa – si foarte delicata, intr-un final, in abordarea unor situatii sensibile – pledoarie pentru lectura contextuala, in cunostinta de cauza, a informatiilor furnizate de dosarele Securi¬tatii, la fel cum e si o demonstratie pasionata a citorva stralucite exemple de instrumentalizare in beneficiul prezentului a acestor dosare. Nu toate, insa unele dintre aceste exemple sint, practic, note de batalie pe cimpul unui razboi cultural avind in centru un control de putere si conservarea legitimitatii mainstreamului intelectual. [...] O carte care spune multe lucruri indraznete.

     

O aparitie editoriala la Polirom semnata de Gabriel Andreescu (Carturari, opozanti si documente. Manipularea arhivei Securitatii), despre „vehementa acuzarii unor oameni care au semnat sub presiunea unui angajament cu Securitatea si au scris note benigne” [...] relanseaza [...] un subiect gingas si dramatic al istoriei romanesti: regimul comunist care a condus Romania timp de bune decenii si documentele ce ascund adevarul despre aceasta perioada. Incriminarile [...] vor continua. Dar adevarul integral va ramine mereu in umbra. In tacerea resemnata a documentelor – si acelea, deseori, masluite sau facute disparute la noi. Personal, am mari rezerve ca resuscitarea interesului pentru crimele comunismului ar avea vreo utilitate practica sau juridica – dar el, adevarul, ar trebui macar aflat. Apreciez noua deschidere catre adevar si catre crimele regimului comunist de la inceputul acestui an in spatiul intelectual romanesc.

     

Se intimpla adesea ca intreprinderile laborioase, aplecate asupra unor probleme contemporane, dar bazate pe documentare amanuntita – si necesitind, pe deasupra, reflectie indelungata si migala compozitionala –, sa nu poata iesi la iveala decit dupa ce subiectul isi pierde in buna masura din actualitate. Acesta este si cazul cartii lui Gabriel Andreescu, consacrata manipularilor publicistice ale informatiilor provenite din arhivele CNSAS in spatiul luptelor pentru legitimitate, audienta si influenta politica de dupa comunism. Debutind timid si contorsionat prin 2001, dupa adoptarea cadrului legislativ din 1999, dosariada a atins apogeul in 2006-2007, pentru a intra in declin in urma revizuirilor legislative din 2008, cind frecventa revelatiilor sale negative a inceput sa scada, impreuna cu voluptatea si impactul instrumentalizarii lor partizane. Chiar si asa, clarificarile aduse acum, prin confruntarea atenta a documentelor cu deciziile organismului de deconspirare, precum si cu puzderia de piese din mozaicul scandalurilor publice iscate de ele, sint mai mult decit bine-venite.

     

Viata unei comunitati nu depinde de un om sau doi. Ci de ansamblul comunitatii. E nevoie de reconstructia unei culturi umaniste si profesionale. Sint de asanat comportamentele incompatibile cu decenta umana. Cel mai socant in cele intimplate nu este ca derapajele au existat. Ci reactia. Faptul ca “intelectuali” care au declarat sus si tare ca stiu ce contin documentele, fara sa le fi consultat vreodata, mai sint considerati credibili. (…) Societatea noastra pare impartita intre tabere care se disting radical; in fapt, se dovedeste mult mai omogena decit isi imagineaza combatantii.