Lapte negru

Lapte negru de Elif Shafak [...] este o carte inclasabila, o confesiune, un roman mascat ori o autobiografie; si subtitlul explica putin continutul ei: despre scris, conditia de mama si haremul interior. Cartea s-a nascut din experienta maternitatii, care a insemnat o depresie, neputinta de a mai scrie, introspectia privind propria natura. Totodata, reflectiile o indreapta sa vada si destinele altor scriitoare, sa descifreze ce a insemnat pentru ele iubire si casatorie, viata de familie si copii. Asa ca isi cauta raspuns la intrebari si dileme in alte biografii.

(...) Elif Shafak, om de mare libertate in fictiune, isi poate permite cam orice si cam oricit. Iar asta chiar si intr-un volum nonfictional precum acest Lapte negru. Pe de o parte, autoarea povesteste despre independenta ei ca om al imaginatiei, ca nonconformista din reflex si ca nomada perpetua, legitimindu-si convingerile prin invocarea, in mici schite de portret, a nonconformistelor mai vechi si mai noi din istoria literara a lumii. Pe de alta parte insa, pentru a explica mai bine reformularile interioare aduse de maternitate, Elif Shafak redevine omul de fictiune si descompune eul in sase Degetici simpatice (pragmatica, ambitioasa, cinica, sufita, vampa si mamoasa), urmarindu-le apoi – ca intr-un basm animat – gilceava inteleapta si aprinsa lupta pentru suprematie. Asa se face ca povestea acestei depresii nu are in ea nimic depresiv: e sprintara, inteligenta, curajoasa, extrem de vie in aplombul si in umorul ei.

Intotdeauna prefer sa scriu despre alte vieti decit a mea, despre alti oameni. In viata cotidiana sintem mereu noi insine. Insa arta si literatura ne dau ocazia sa ne punem in locul altora, sa depasim granitele sinelui. Dintotdeauna mi-a placut sa fac asta. Am scris Lapte negru in ciuda mea, cumva. A fost o experienta cathartica si vindecatoare, intr-un anumit sens. [...] Cind eram mica, aveam in casa un ceas desteptator, mare si rotund. Intr-o zi s-a oprit. M-am hotarit sa il desfac si sa vad daca il pot repara. Am fost fascinata de mecanismul dinauntru. Atit de complicat, atit de… nuantat. Evident ca nu am fost in stare sa il repar. Cred ca scriind aceasta carte am trait aceeasi nevoie. Nu pot sa fac operatii. Dar m-am deschis pentru a-mi examina mecanismele interioare. Spre norocul meu, de data aceasta a functionat.

Lapte negru este o carte-calatorie, o harta ce-si calauzeste cititorul prin hatisul mintii si sufletului, iar cele doua calatorii simultane, una in Valea Bebelusilor si cealalta in Padurea Cartilor, de-a lungul careia descoperim ca orice perioada tulbure este depasita mai usor realizind ca depresia poate fi o minunata ocazie daruita de viata pentru a infrunta ceea ce conteaza enorm pentru fiinta noastra, dar care, din graba sau ignoranta, a fost maturat sub pres. Conflictele femeii regasite in paginile acestei carti nu sint tipice doar unei scriitoare sau mame ce sufera de depresie postapartum. Orice femeie se gaseste intr-un anumit moment al devenirii sale sfisiata launtric, prinsa intre doua lumi, iubind tarimul inchipuirii mai mult decit cel real, an dupa an devenind tot mai epuizata de paradoxuri fara rost, relatii nepotrivite, iubiri gresite. O femeie care fringe inimi și are inima frinta, careia ii pasa prea mult ce cred ceilalti, care se teme ca Dumnezeu nu o iubeste, simtindu-se fericita doar atunci cind da glas vocatiei sale (cind scrie).

O proza luxurianta imaginativ si tenebroasa ca stare, care te solicita si iti da, in schimb, o lume adinca, din care iesi cu greu, odata ce ai apucat sa te scufunzi si, poate cel mai important, iesi... altfel.