Acasă. O istorie a vieţii private

     

Incercati un exercitiu in seara aceasta: intrati in propria casa ca intr-un muzeu pe care il vizitati pentru prima oara. Examinati obiectele si amintiti-va povestile lor si cum ati ajuns sa le alegeti si sa va atasati de ele. Ginditi-va la ziua in care ati decis ca trebuie sa aranjati altfel cartile pe rafturi sau ati cumparat o noua canapea sau prima planta de apartament. Lasati-va dusi de atmosfera si povestile obiectelor cu care v-ati inconjurat, iar miine dimineata va veti trezi in caminul vostru, sanctuarul pe care l-ati amenjat cu dragoste si minutiozitate. Autorul britanic Bill Bryson a creat un gen nou in literatura contemporana: examinarea realitatii si a stiintei cu un ochi critic, cinic si amuzat deopotriva. Cel mai nou volum al sau tradus la noi este Acasa. O istorie a vietii private – o carte remarcabila despre istoria fascinanta a lucrurilor din casele noastre ce ne par astazi atit de familiare si care au ajuns sa faca parte din rutina vietii zilnice.

     

Pornind de la premisa ca locuintele oamenilor nu sint defel refugii din calea istoriei, ci mai degraba zonele in care se sfirseste istoria, jurnalistul de origine americana, Bill Bryson, propune cititorilor o abordare inedita: o reconstructie cvasisistematica si surprinzatoare a evolutiei raportarii omului la habitatul sau artificial si, mai tirziu, la spatiul sau privat (o inventie destul de recenta, de altfel). De ce este inedita abordarea lui Bryson? Pentru ca porneste de la cele mai banale si mai la indemina porti pentru a deschide cititorului perspectiva regala a antropologiei. (...) Autorul foloseste fiecare incapere a locuintei pentru a desteleni si a aduna in pagina o multime de informatii inedite, legate de felul in care camerele si obiectele de uz casnic au ajuns sa capete functiile si importanta pe care o au astazi.

     

Istoria asta incepe la fel de misterios ca un roman politist. Bill Bryson iti povesteste mai intii ciudateniile inexplicabile pe care le-a descoperit explorind venerabila casa victoriana cu etaj pe care tocmai o cumparase. (...) Patrunde in hol, care si-a pierdut maretia si importanta de odinioara, cind era casa insasi. Intra in bucatarie, unde isi baga nasul prin oale si povesteste ce, cit si cum se minca de-a lungul timpului, cu o eruditie lipsita de prejudecati si cu o nesatioasa curiozitate. (...) Patrunde apoi in incaperea spalatorului de vase, in camara si in lumea nestiuta a servitorilor, care puteau ajunge la citeva sute in casa unui nobil cu dare de mina. (...) Se opreste in fata tabloului electric pentru a vorbi despre iluminatul public si casnic. Si dupa ce aprinde becul, ia la rind toate celelalte incaperi ale casei, in istoria de-a dreptul fabuloasa a vietii si a repetabilelor noastre intimplari.

     

Foarte tare carte. Cind capitolele se intituleaza Holul, Bucataria, Salonul, Sufrageria, Pivnita si tot asa, pina la Camera Copiilor si Podul, trecind prin Dormitorul si Baia, sigur ca foarte lesne curiozitatea noastra o ia razna. Si se duce rapid in toate directiile. In fond, este o carte de antropologie culturala, unde detaliul istoric se pliaza pe mentalitatile si utilitatile unei epoci. Fiecare cu parfumul sau mirosurile ei. La propriu si la figurat. Povestile – pentru ca avem si numeroase povesti, pe linga toate acele multe informatii erudite – sint fermecatoare. Concluzia ar fi sa ne bucuram de ce ne ofera azi contemporaneitatea, cu facilitatile ei multiple, si s-o lasam mai moale cu puseurile noastre romantice. „O istorie a lumii fara sa ies din casa”, precizeaza autorul, cu un foarte apasat umor anglo-saxon.

     

Acasa, o istorie a vietii private e un roman al maririi si decaderii […] De fapt, cred ca Acasa, o istorie a vietii private e de citit mai ales, si neaparat, de cine vrea sa scrie roman. Gasesti aici tot soiul de intimplari, de ciudatenii si de ciudati, de situatii nedezvoltate, dar numai bune de dus mai departe, intr-o proza despre oameni si societate, despre viata din detalii. Pentru cine nu vrea sa scrie roman, dar vrea sa-si umple, intrutotul agreabil, o dupa-masa de iarna, cind lumina scade si cotloanele casei, chiar si ale celei mai postmoderne dintre locuinte, urzesc povesti, e, nu mai putin, o lectura foarte british. Spun british gindindu-ma la mobilierul care nu tine de un stil anume, ci de dispozitia si gustul locatarului. La casele intime, cu personalitate, desi intrucitva pestrite, pe care stilul british le patroneaza. Aceasta carte e pe potriva lor: familiara si pedanta, abundind de referinte […], dar si cu miez narativ, completa si selectiva. Pina s-o fi terminat de citit, te trimite la alte carti, iti face pofta si de istorie, si de geografie, si de biologie, medicina ori biografii. Si, peste asta, face din casa, in general, si din casa fiecaruia, un loc oricum numai nu banal.