Scrisorar

Acest roman epistolar conține mai multe sentimente și trăiri decât ne imaginăm atunci când citim descrierea cărții sau când o răsfoim. Da, sunt scrisori de dragoste, însă nu doar vorbe goale și banale aruncate pe bucăți de hârtie, ci scrisori cu bucăți de suflet și frânturi de viață. Războiul îl ia pe Volodia de lângă Sașa, vrând să pună la încercarea iubirea lor. Viața vrea să-i testeze pe cei doi îndrăgostiți și să vadă dacă sunt făcuți unul pentru celălalt. Deși drumul scrisorilor e unul strâmtorat și plin de piedici, aceștia își scriu unul celuilalt și așteaptă cu nerăbdare următoarea scrisoare. După cum spuneam, scrisorile sunt mai mult decât cuvinte, sunt trăiri și mărturisiri a unor secvențe din viața fiecăruia ce îi apropie mai mult pe cei doi și le fac așteptarea mai blândă. Volodia simte nevoie de a relata ceea ce trăiește pe front, scrisul îi este scut și medicament, iar faptul că Sașa îl așteaptă îi dă speranță și tărie pentru a lupta să rămână în viață. Sașa încearcă să-și continue viața și încearcă să mediteze și să deslușească anumite secvențe din copilăria ei, ajunge să se confrunte cu anumite situații ce o ajută să se maturizeze și să vadă cu alți ochi viața și să-l înțeleagă mai bine pe Volodia, care la rândul lui meditează și încearcă să găsească răspunsuri la anumite comportamente ale părinților lui și mai ales față de aceștia și să-și dea seama cine, cum și de ce a greșit. Războiul îi desparte și îi unește în același timp pe cei doi. Îi desparte întrucât Volodia nu reușește să-și ducă la bun sfârșit promisiunea de a se reîntoarce la Sașa pentru că moare pe front, și îi unește mai mult deoarece iubirea lor ajunge la un alt nivel decât ar fi ajuns dacă ar fi fost împreună, cred eu. Dezvăluirile și trăirile profunde împărtășite de cei doi fac ca iubirea lor să înflorească și să rămână nemuritoare, pură. E un roman intim, uneori simțeam că sunt indiscretă citind scrisorile celor doi, aveam impresia că am dat peste un jurnal ce nu-mi aparține și că iubirea lor e prea gingașă pentru a fi expusă, însă în același timp prezintă o iubire la care ar trebui să tindem cu toții: reciprocă, profundă și sinceră. “Știu că exist, dar am nevoie tot timpul de dovezi, de atingeri. Fără tine sunt o pajama goală aruncată pe un scaun.” “Probabil, pentru a fi real, trebuie să exiști nu în conștiința ta, care e așa de nesigură, sub influența, de exemplu, a somnului, când nici tu nu știi dacă ești viu sau nu, ci în conștiința altui om. Și nu pur și simplu a unui om, ci a celui pentru care e important să știe că tu exiști.” “Cu cât ești mai mult departe de mine, cu atât devii o parte mai mare din mine. Uneori, nici eu nu mai înțeleg unde începi tu și unde încep eu.” “Cuvintele sunt înșelătoare. Îți promit că te iau cu ele în călătoria lor pe mare și apoi pleacă pe ascuns, cu pânzele întinse, și tu rămâi pe mal. Dar lucrul cel mai important este că realul nu încape în niciun fel de cuvinte. Din cauza realului amuțești. Tot ce este important în viață e mai presus de cuvinte. Într-un anumit moment vine înțelegerea faptului că, dacă ceea ce ai trăit nu poate fi redat prin cuvinte, asta înseamnă că nu ai trăit nimic.”