Jocul didactic in desfasurarea lectiei de matematica la ciclul primar

Descriere

într-o societate aflată într-un moment de profunde transformări, subsistemul reprezentat de învăţământ este supus unei restructurări şi unei reconsiderări a funcţionalităţilor, inevitabile. Reforma învăţământului se conturează, astfel, ca o necesitate determinată de însăşi reformarea societăţii globale.

„Când vorbim despre reforma de învăţământ ca instituţie, avem în vedere o suită de inovaţii din interiorul unui sistem unitar şi echilibrat, în cadrul căruia intervin periodic schimbări funcţionale atât în structura de ansamblu (de exemplu, durata şi ponderea subsistemelor, echilibrul dintre trunchiul general şi ramificaţiile de educaţie selectivă, modul de articulare a nivelurilor succesive, limitele de vârstă ale educaţiei formale etc.), cât şi în interiorul său, respectiv al curriculum-ului, al proceselor şi mijloacelor (de exemplu, actualizarea tehnologiilor, perfecţionarea manualelor şi programelor, modificarea raporturilor dintre profesori şi elevi).” (Bârza, Cezar, 1976)

Suita de inovaţii menţionate trebuie să răspundă nevoilor particulare ale sistemului social global căruia i se subsumează sistemul de învăţământ, copierea unor experienţe reformatoare ale altor sisteme de învăţământ nefiind oportună. Desigur că se impune considerarea sistemului social global în interacţiunea sa cu alte sisteme sociale şi, în context, nici sistemul de învăţământ nu poate fi considerat izolat, dar această subliniere nu exclude raportarea la sistemul de învăţământ ca la o entitate cu elemente specifice, naţionale.

Tendinţele de reformare a sistemelor de învăţământ s-au manifestat continuu în istoria acestuia, „istoria învăţământului fiind o istorie a reformelor sale „. (Bârza, Cezar, 1976). Dacă la începuturile acestei istorii ele se manifestau la un interval de câteva generaţii, acum se conturează de la o generaţie la alta.

Necesitatea reformelor învăţământului izvorăşte din interconexiunile complexe ale sistemului de învăţământ cu celelalte subsisteme ale sistemului social global şi cu acesta în ansamblul său. învăţământul are tendinţa de a se dezvolta într-un ritm mai lent decât celelalte subsisteme sociale, mai mobile. Tendinţa de conservatorism a sistemului de învăţământ este explicată de M. B. Miles prin calitatea lor „esenţială de a opera exclusiv cu oameni în devenire, ceea ce reclamă o prudenţă exagerată…” (Bârza, Cezar, 1976)

în contextul preocupărilor pentru modernizarea învăţământului, pentru racordarea lui la cerinţele epocii contemporane, cele destinate ridicării calităţii învăţământului matematic ocupă un loc prioritar.

în învăţământul matematic, un pas important îl constituie inocularea convingerii că această disciplină este una a realităţii, că ea are aplicabilitate practică directă. Faptul este cu atât mai necesar, cu cât datorită gradului său de abstractizare, elevii au tendinţa să considere că matematica nu are nimic comun cu realitatea, ci constituie o lume a abstractizării greu accesibile, dacă nu şi inutile.

Deşi caracterizată printr-un înalt grad de abstractizare, matematica nu este un simplu joc de simboluri şi formule, ea este profund ancorată în realitatea cotidiană, devenind tot mai mult o dimensiune a vieţii.

Dacă ni se pare firesc să socotim şi să măsurăm pentru a ne rezolva o seamă de probleme curente (cumpărături, evidenţa cheltuielilor din bugetul familiei, măsurarea suprafeţei locuinţei sau a unui teren) acest lucru se datorează asimilării noţiunilor matematice Ia scară de masă. Se poate afirma fără exagerare că nu există domeniu din ştiinţă şi tehnică pe care matematica să nu-şi fi pus amprenta în mod definitiv şi irevocabil.

în vederea elaborării unei metodologii specifice obiectului, o metodologie care să ofere posibilitatea însuşirii de către toţi elevii a unui minim de cunoştinţe este necesar să se ţină seama de următoarele aspecte:

- legarea permanentă a cunoştinţelor şi deprinderilor de viaţa concretă, de realitate, mai ales în stadiul operaţional concret;

- în toate formele de predare să se respecte etapele dezvoltării psihologice a copiilor, asigurându-se caracterul intuitiv şi învăţarea prin acţiune în primele clase, urmând ca treptat să se treacă apoi la stadiul deductiv;

- educarea gradată a elevilor pentru înţelegerea rolului modelator al matematicii, prin lecţii adecvate în scopul trezirii interesului pentru aplicarea practică a cunoştinţelor dobândite;

- însuşirea pe cale logico-deductivă a cunoştinţelor;

- stimularea aptitudinilor pentru cercetare, în scopul dobândirii de noi cunoştinţe.

Programa de matematică pentru clasele I-IV, elaborată în mod judicios, după criterii ştiinţifice, ţinând seama atât de rigorile matematicii cât şi de particularităţile de vârstă ale copiilor din ciclul primar, a fost îmbunătăţită an de an.

în selecţionarea conţinutului învăţământului matematic Ia clasele I-IV s-a avut în vedere faptul că elevii îşi însuşesc doar bazele ştiinţei matematice, cunoştinţe selecţionate în mod logic, prelucrate din punct de vedere didactic pentru a deveni asimilabile.

în clasele primare, elevii dobândesc noţiuni ştiinţifice la nivel elementar, adică noţiuni cu explicaţie corectă dar nu completă şi definitivă, noţiuni elementare de ţinută ştiinţifică pe care ei le înţeleg, dar încă nu le pot prezenta în definiţii ştiinţifice şi nici nu le pot demonstra.

Menirea învăţământului matematic modern nu este aceea de a introduce învăţarea mai timpurie a unor noţiuni, ci de a spori eficienţa formativă a matematicii, în speţă de a conduce Ia formarea unei gândiri logice moderne.

Orice ştiinţă dispune de un sistem naţional exprimat printr-un limbaj specific. învăţarea ştiinţei respective nu reprezintă altceva decât însuşirea limbajului acesteia şi înţe1egerea lui. Desigur că, în matematică se va folosi limbajul matematic care constă în introducerea încă de la începutul clasei I a unor noţiuni ştiinţifice ca: termeni, sumă, comutativitate, descăzut, scăzător, rest, diferenţă.

Repetarea sistematică a acestor noţiuni duce la însuşirea lor treptată chiar dacă de multe ori nu au acoperire în mintea elevilor. Aparatul naţional al matematicii nu se poate construi dintr-o dată la nivelul cel mai înalt din cauza limitelor experienţei şi a gândirii elevilor.

Sistemul de noţiuni care constituie aparatul ştiinţific al unei discipline se construieşte în spirală, cu reveniri, extinderi, aprofundări, integrări tot mai cuprinzătoare.

Odată cu împlinirea vârstei şcolare, în viaţa copilului începe procesul de integrare a acestuia în viaţa şcolară, ca o necesitate obiectivă. De la această vârstă, o bună parte din timp este rezervată şcolii, activităţii de învăţare care devine o preocupare majoră. în programul zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o are acum şcoala, schimbări care nu diminuează însă dorinţa lui de joc. Jocul devine o problemă majoră în timpul întregii copilării.

în aceste condiţii se impune o exigenţă sporită în ceea ce priveşte dezvoltarea ritmică a volumului de cunoştinţe matematice ce trebuie asimilate de elevi şi în mod deosebit, necesitatea ca lecţia de matematică să fie completată sau intercalată cu jocuri didactice, cu conţinut matematic. Uneori, chiar un exerciţiu sau o problemă matematică poate deveni joc didactic matematic, dacă realizează un scop şi o sarcină didactică matematică; foloseşte elemente de joc şi un conţinut matematic adecvat; accesibil şi atractiv utilizând reguli de joc cunoscute anticipat şi respectate de elevi.

în cele ce urmează în această lucrare, voi încerca să argumentez importanţa şi eficienţa folosirii jocului didactic matematic.