Drama noastra demografica. Populatia Romaniei la recensamantul din octombrie 2011

Descriere

Recensamântul unei fictiuni

In octombrie 2011 am fost cu totii martori la zarva din jurul recensamântului.
Atmosfera în tara era proasta si oamenii credeau ca li se noteaza CNP-ul ca sa
li se fure votul la alegerile viitoare, raspundeau din doi în doi despre cei plecati
în strainatate sau refuzau pur si simplu sa-i deschida usa recenzorului, considerându-l
un nou trimis monstruos al unor autoritati de la care nu-i veneau decât nedreptati
si amenintari. Autoritatile, deloc mai breze, s-au ocupat de ce vrei si ce nu vrei,
dar nu de recensamânt : i-au aprobat bugetul cu întârziere, au neglijat cartografierea
care ar fi trebuit refacuta, au trimis pe teren oameni slab pregatiti si prost platiti,
s-au dezinteresat de introducerea si tratarea datelor. Toata lumea a parut sa aiba
dreptate, într-un soi de revolta colectiva, la aflarea primelor date : populatia tarii
a aparut ca mai putina decât în 2002 cu peste 2,6 milioane, iar ritmul scaderii ei
pâna în 2050 a permis o proiectie de 14,8 milioane de români pentru acea data.
Ca sa nu mai vorbim de masivele scaderi de efective si locuinte din Capitala
si din teritoriu, dincolo de ceea ce se stia si se aproxima despre migratia românilor
catre alte tari pentru munca. Apoi, ca la un semn, zarva a încetat. Toata lumea a aflat
vag ca rezultatele partiale nu vor veni prea curând, iar cele finale, cu analize detaliate
si interpretarile necesare, vor fi disponibile doar cândva în 2013.

Cum de s-a organizat tacerea atât de repede ? Poate ca mai întâi de toate
era nevoie de liniste pentru a tipari oricâte buletine de vot în baza unor tabele pe care
nu jura nimeni, dar fara de care hârjoana zisa « politica » nu putea continua, iar rotirea
cadrelor « dirighente » devenea imposibila. Mult mai serioase însa sunt cu totul alte
lucruri, explicate pe îndelete de Vasile Ghetau, un profesionist al domeniului, în studiul
sau cu accente grave. Oricum ai lua rezultatele acestui ultim recensamânt, ele nu sunt
fiabile. Ca la orice raport care implica relationari si comparatii, cheile de verificare
nu prea functioneaza. O scadere a populatiei cu 10 % în zece ani modifica toti indicatorii
demografici majori, dar implicit modifica substantial si toate datele economice si sociale,
toate raportarile noastre prezente si viitoare. Si asta fara ca macar, în urma modificarii,
noile date sa poata fi luate în serios. Cu alte cuvinte, din pricina acestor aberatii de înregistrari,
calculele aberante care ar urma n-ar putea indica nici ce populatie activa avem, nici câti
someri, deci nici de câta protectie sociala e nevoie, nici cât consumam cu totii, nici
ce programe de redresare ne-ar lipsi si cât ar trebui sa cheltuim cu ele. Nu stim nici
ce sa povestim despre PIB si nici cât e datoria externa pe cap de locuitor, n-avem habar
de rata natalitatii si nici de cifrele exacte ale etniilor de la noi.

Si mai grav e faptul ca, daca azi suntem în ceata, nu vom bâjbâi mai putin mâine
si în urmatorii zece ani ! Pentru ca, pâna la urmatorul recensamânt, cel din 2022, lucrurile
asa ramân. Pe ce se vor baza urmatoarele guverne si administratii pentru a face planuri
si a le aplica ? Mister ! Cifrele livrate de patrie au tot fost grevate de aproximatii
si suspiciuni decenii de-a rândul, dar de acum încolo e limpede ca, mult înainte de a banui
ca ele au fost « manipulate », putem fi siguri ca ele sunt... fictionale.

De ce se tace atât de apasat în privinta recensamântului ? Pentru ca nu e vorba
de o incompetenta si o nereusita oarecare, ci de una de calibru, cu consecinte majore.
Poate ca societatea româneasca ar putea întelege ceea ce Vasile Ghetau numeste
« pericolele dramaticei depopulari a tarii », dar nu e sigur ca si elitele ei conducatoare
realizeaza dezastrul de care sunt direct responsabile sustinând si cautionând confortabil
si orbeste nepriceperi, somnolente, interese nelegitime, deturnari si alte matrapazlâcuri.
în fond, recensamântul pune nu degetul, ci toata mâna pe rana : « factorii de decizie »
din ultimii ani au facut dintr-o tara care exista cât de cât una care nu mai exista, un spatiu
fara chip, cu usi si geamuri deschise, prin care bate vântul.