Dans dans dans (ediție de buzunar)

     

Nelinistitor, spontan si introspect si tot nu zic suficient. Haruki Murakami si-a redus cartea la un singur cuvint, pe care l-a simtit atit de potrivit, incit l-a si triplat in titlu (...). Dans dans dans, roman reeditat pentru a 4-a oara de Polirom (...), a fost pentru mine o descoperire de-a dreptul entuziasmanta. Undeva prin anii `80, in Tokyo, un barbat de 34 de ani, al carui nume ramine necunoscut pina la capat – o sa-i zic „eroul”, face glume care aduc oarecum a Woody Allen, conduce un Subaru (...) –, gateste cu imaginatie si se ocupa de „deszapezirea culturala”. (...) Se cauta atent pe sine, dar nu-si ofera experienta de viata drept verdict si e de o decenta aparte, intrucit nu-i strop de dramatism in constructia lui, nefiind in niciun caz induiosat de propria soarta. Deja suna a personaj de roman. Si chiar e. Cu fler, pe deasupra.

     

Ceea ce-i reuseste atit de bine lui Haruki Murakami este construirea efectului de straniu, de intrebare niciodata rostita pina la capat, punerea ca pe o scena a unor personaje care, privite indeaproape, au fiecare un insemn al nefirescului. (...) Cartea lui Murakami spune si povestea cautarilor diferitelor forme de apropiere intre oameni, a necesitatii de a nu te simti singur, singur fiind.

     

Cine a fost suficient de curios incit sa gaseasca trasaturi comune romanelor japoneze ale ultimei jumatati de secol cu siguranta a observat ca mai toti autorii trateaza, in cel putin una dintre cartile lor, tema disparitiei. Iar daca vorbim despre Haruki Murakami (...), fanii acestui scriitor vor sti exact la ce ma refer. Avem un personaj central fara nume (naratiunea se desfasoara, cum altfel, la persoana I), care continua cautarile fostei lui iubite, Kiki, evaporata subit. Si pentru ca niciuna dintre metodele clasice de investigare nu da roade, eroul nostru incearca sa reconstituie pasii pe care i-a facut impreuna cu misterioasa fata. La Murakami, fantasticul nu coboara din imaginatia bolnava a personajului in cautare de senzatii tari si nici din talentul autorului in a crea o naratiune alerta si antrenanta, ci din stabilirea unor corespondente stranii intre compusii unei scenografii comune.

     

La Murakami, fantasticul nu coboara din imaginatia bolnava a personajului in cautare de senzatii tari si nici din talentul autorului in a crea o naratiune alerta si antrenanta, ci din stabilirea unor corespondente stranii intre compusii unei scenografii comune. Cu alte cuvinte, nu extraordinarul intimplarilor naste fantasticul, ci legatura misterioasa care leaga elementele aparent disparate, dupa o logica personala si rareori de neinteles a personajului principal.