Sfantul Sofronie al Ierusalimului - Viata si scrierile

Descriere

Sfantul Sofronie al Ierusalimului

Sfantul Sofronie al Ierusalimului (550-638), patriarh al Ierusalimului din anul 634, s-a nascut la Damasc in anul 550 (dupa unii in 560). Inainte de a fi imbratisat viata monahala, a predat retorica, de unde si denumirea de Scolasticul. A fost ucenic si prieten al lui Ioan Moshu. A intrat in monahism la manastirea Sfantul Teodosie de langa Ierusalim. Aici s-a imprietenit cu Ioan Moshu pe care l-a insotit in peregrinarile sale in Siria, Palestina, Egipt si la Roma. Se pare ca in perioada sederii la Alexandria a urmat si cursurile scolii de aici. A revenit la Ierusalim, aducand cu sine trupul neinsufletit al lui Ioan Moshu, pe care l-a inmormantat in cimitirul manastirii Sfantul Teodosie. Alaturi de Sfantul Maxim Marturisitorul, Sofronie se angajeaza in lupta impotriva monotelismului, fiind cel dintai care i-a sesizat pericolul. In 633, pe cand se afla in Egipt, are o disputa asupra monotelismului cu Cyrus al Alexandriei. De aici, merge la Constantinopol pentru a trata cu Patriarhul Serghie, adept si el al monotelismului, insa fara succes. Pentru a avea mai mult succes in lupta sa, el face o colectie de texte patristice care afirma doua lucrari in Hristos. Este ales patriarh de Ierusalim la scurta vreme dupa 634, in sinodul de alegere, el tine un discurs in care respinge cu tarie noile teze monotelite.

Dupa intronizare, trimite acest discurs sub forma unei scrisori enciclice, patriarhilor orientali si papei Honoriu, la care anexeaza si dosarul de citate patristice mentionat mai sus, in care dezvaluie primejdia ereziei monotelite, sustinand cu argumente teologice solide existenta a doua lucrari in Hristos. Desi el insusi a luptat pentru apararea Ierusalimului, batranul Sofronie a fost obligat de sparta sa medieze predarea Cetatii Sfinte cuceritorilor arabi, condusi de Omar in anul 637, reusind totusi sa mentina diverse drepturi religioase si civile pentru crestini in schimbul unui tribut anual. Se stinge din viata la un an dupa acest eveniment trist, adica, in 638. Opera lui Sofronie abordeaza teme dogmatice, aghiografice si pastorale. Cea mai importanta lucrare dogmatica a sa este Scrisoarea de intronizare sau sinodala, care concentreaza invatatura sa hristologica. Dupa ce prezinta invatatura despre Sfanta Treime si intrupare, el abordeaza principiul fundamental al hristologiei: in Hristos se afla un ipostas sau persoana si doua naturi sau firi. Savarsirea lucrarilor se face dupa principii distincte, pentru ca firile si-au pastrat nestirbite puterile lor lucratoare. In Hristos exista deci doua lucrari, doua energii. El nu vorbeste despre doua vointe, insa, intrucat vorbeste despre doua lucrari, acest lucru este implicit. Cele doua lucrari se manifesta liber si nestingherit.

Tot in plan dogmatic mentionam Florilegiul patristic in doua carti cuprinzand 600 de marturii din scriitorii bisericesti si din Parintii Bisericii, care atesta existenta a doua lucrari in Hristos. Lucrari aghiografice: Viata Sf. Ioan cel Milostiv, in colaborare cu Ioan Moshu, si Viata sfintilor martiri Chir si Ioan. Se pare ca Viata Sfintei Maria Egipteanca nu ii apartine.

Lucrari pastorale: au supravietuit noua predici din vremea pastoririi sale ca patriarh, unele fiind pastrate doar in traducere latina. Predica la Bunavestire contine motive doctrinare hristologice de interes deosebit. Majoritatea predicilor au fost tinute cu ocazia marilor sarbatori crestine si contin idei dogmatice profunde. La acestea se adauga doua scrieri disciplinare privind taina spovedaniei si botezul Apostolilor, din care exista doar cateva fragmente.

Paralel cu lucrarile sale in proza, Sofronie a scris si versuri, fiind autor al unei colectii de Ode anacreotice, in numar de 23 de ode, adica poezii in metru anacreotic, ca imitatie a lui Anacreon, dar nu si cu un continut anacreotic. Se pare ca si Maxim Marturisitorul a scris in acelasi vers, daca poezia lui este autentica, intre productiile sale poetice, retinem ode la diverse sarbatori bisericesti si cateva idiomele. Oda 14 descrie distrugerea Ierusalimului de catre arabi. Chiar daca opera sa nu este una dintre cele mai bogate, ceea ce a ramas de la el, il dezvaluie ca pe un bun teolog, si un fin ganditor a carui perspicacitate si acuratete doctrinara stau la temelia formulei doctrinare promulgata de sinodul VI ecumenic de la Constantinopol.