După Sodoma

     

Cu Dupa Sodoma, Alexandru Ecovoiu continua, cu ambitii evident mai mari, eforturile de emancipare sexuala ale literaturii noastre din ultimii ani. Sintem departe de naratiunile autoscopice ale unor tineri mai mult sau mai putin rebeli care isi exploreaza experientele si tin cu tot dinadinsul sa le comunice cit mai plastic cititorului. Ecovoiu tinteste mai sus.

     

Dupa Sodoma incepe grandios, cu o vibratie de mare roman (…) Nu numai stilul e de admirat in debutul acestei carti. Ideea e si ea formidabila. Un profesor de etica de la o universitate scandinava (actiunea petrecindu-se in intregime in triunghiul citadin Oslo – Copenhaga – Amsterdam) are, din senin, revelatia unei culpe pe care o poarta cu el de ani buni (...).

     

Ideea ingenioasa si originala a actiunii romanului Dupa Sodoma este un pretext pentru a decripta putreziciunea spirituala a civilizatiei contemporane, avatarurile care inevitabil pun in umbra, cufunda-n bezna eventualele beneficii. Citind Dupa Sodoma, am intrevazut printre sansele de salvare ale acestui veac, diminuindu-se altminteri pe zi ce trece, cultivarea si promovarea, valorizarea, in ultima instanta, a unor romancieri precum Alexandru Ecovoiu.

     

Alexandru Ecovoiu reuseste sa construiasca un roman viu, foarte complex, prin problematica adusa in discutie pe tot parcursul cartii, grav, prin denuntarea pas cu pas a derapajelor lumii actuale, a riscurilor asumate de o umanitate pornita cu mare veselie spre disolutie, pierderea identitatii si a reperelor. Estetic vorbind, Dupa Sodoma mi se pare unul dintre cele mai bune romane ale autorului si (...) unul dintre cele mai valoroase ale prozei actuale.

     

Romanul Dupa Sodoma se inscrie in preocuparea predilecta a autorului de abordare a unor subiecte la zi, dar care, printr-o spectaculoasa tesatura de referiri, mai voalate, mai la vedere, ducind la teme care au interesat omenirea din Antichitate si pina astazi, depasesc conditia efemeridei faptului divers. Sub un titlu cu referinta directa la Vechiul Testament, Alexandru Ecovoiu isi plaseaza actiunea romanului intr-o directa actualitate. Aceea a unei lumi grabite sa se globalizeze, sa se conduca dupa regulile computerului si ale retelelor de socializare care, paradoxal, tocmai in era comunicarii fara frontiere il aduce pe individ la maxima insingurare. Egal cu sine, Alexandru Ecovoiu isi rafineaza si in acest roman stilul sau direct, cu propozitii scurte si percutante, devenit o marca de autor in proza contemporana autohtona. Fara sa fie un moralist, fara implicatii filosofico-religioase, scriitorul stie sa propuna cititorilor sai parabole care se inchid perfect si au ca reper tema damnatiunii intersectata cu aceea a ispasirii.