Generalul Titus Garbea. Memorial si insemnari zilnice, Volumul I

Descriere

Secrete au fost şi vor mai fi. Cine le are trebuie să le păstreze. Orice idee odată glăsuită, orice document, cu atât mai mult o operaţiune, odată pusă în studiu sau pregătire, toate acestea sunt susceptibile de a se dezvălui. Să ne reamintim de acel aheu mitologic care a aflat un secret teribil pentru care viaţa şi-ar fi pierdut-o, dacă l-ar fi dezvăluit-o. Dar fiindcă nu mai putea trăi dacă nu-l dezvăluia, după zile şi săptămâni de turmentare, el s-a dus pe malul unei lagune pustii şi făcând acolo o gaură în mâlul lipicios, a şoptit în ea secretul său, şi aheul nostru s-a uşurat, s-a liniştit. Dar ciutul de stuf, cu care a făcut gaura şi cu care a astupat-o, închizând secretul lui, era o rădăcină din care a crescut o trestie care în spicul ei vântul foşnea şi celelalte trestii se luau după ea foşnind şi dezvăluind secretul pe care l-a aflat poporul, dregătorii şi însuşi regele Midas, cel care avea urechi de măgar. Acesta era secretul pe care numai aheul-bărbier al regelui îl cunoştea, dar n-a ştiut să-l păstreze. Regele s-a răzbunat crunt, băgându-l într-un taur de aramă pe care l-a încălzit până la roşu. Nenorocitul guraliv a început să urle; dar în gâtlejul taurului regele ordonase să se anine o placă care vibra, mărind urletele osânditului. Regele Midas nu avea mintea nici măcar pe lungimea urechilor sale. Aheul a urlat până şi-a dat duhul, glăsuind că regele are urechi de măgar. Astfel, secretul, numai odată şoptit într-o gaură de mâl, s-a dezvăluit tuturor generaţiilor următoare, cum şi celor ce citesc aceste rânduri; deci cine are secrete să şi le păzească!

general Titus Garbea

Partea cea mai consistentă a acestor mărturii lăsate istoriei de general este constituită de Memorialul pe care a început să-l elaboreze în anul 1969 în contextul relaxării regimului politic românesc din a doua jumătate a deceniului al VII-lea şi de la începutul deceniului al VIII-lea. Primul caiet redactat de acesta şi numerotat III A a fost finalizat în 1970, iar activitatea de redactare a acestora va continua şi în următorii doi ani. Primul caiet conţine „cuvântul înainte”, pe care l-am redat aşa cum a fost conceput de autor, schema gândită de acesta memoriilor pe care le redacta cât şi o notă explicativă cu privire la modalitatea în care a fost concepută scrierea acestor memorii. Din schema memorialului aflăm că autorul a gândit redactarea amintirilor sale în trei părţi: partea I – primul război mondial, partea a II-a – perioada interbelică şi partea a III-a – al doilea război mondial. Titus Gârbea explică şi opţiunea sa în ceea ce priveşte elaborarea, mai întâi, a memoriilor sale din perioada celui de-al doilea război mondial: „s-a redactat începând cu această ultimă parte ca fiind cea mai importantă, iar evenimentele fiind mai proaspete în amintiri. Ulterior se va redacta „partea a II-a” – perioadă dintre cele două războaie şi apoi „partea I-a” – ce cuprinde amintiri din primul război mondial.” Din păcate, cercetările noastre nu au dus la identificarea primelor două părţi ale memorialului şi nu excludem posibilitatea ca acestea să nu mai fi fost scrise niciodată. O posibilă explicaţie ar fi solicitarea venită din partea Marelui Stat Major de a redacta o lucrare cu caracter mixt pedagogic-metodologic-memorialistic cu privire la funcţia de ataşat militar, lucrare ce trebuia să răspundă la o serie de întrebări prestabilite, operă care a început să fie redactată în ajunul Crăciunului anului 1973 şi care probabil nu i-a mai lăsat timpul necesar să-şi finalizeze proiectul memorialistic. Din fericire, această lucrare acoperă memoriile generalului cu privire la perioada primului război mondial şi la perioada interbelică, reuşind astfel să suplinească absenţa din colecţiile Arhivelor Naţionale Istorice Centrale (fond Manuscrise, dosarele 2087-2096) a mărturiilor sale din aceste perioade. Ne propunem să publicăm acest manuscris în volumul al III-lea al operelor lui Titus Gârbea.

Silviu Miloiu

Scurt portret al generalului

Titus Gârbea s-a născut la 22 septembrie 1893 la Bucureşti. A fost licenţiat în ştiinţe juridice la Universitatea Bucureşti. A studiat arta militară la Şcoala militară de ofiţeri de artilerie şi geniu (1913-1915), la Şcoala Superioară de Război (1921-1923), precum şi în Franţa (1918-1921), şi mai târziu, când era deja general cu o stea, în Germania (1943-1944). în anul1916, sublocotenentul (promovat la gradul de locotenent un an mai târziu) de artilerie a participat la luptele din regiunea natală a Gorjului pentru împiedicarea pătrunderii inamicului prin trecătorile montane spre sudul României, iar ulterior a continuat să-şi servească patria în bătăliile pentru apărarea Bucureştilor. Un an mai târziu, în 1917, participa la luptele defensive glorioase de apărare a Moldovei – singura provincie românească care scăpase de ocupaţia inamică. După pacea umilitoare din anul 1918 (tânărul ofiţer a fost delegat să participe la discuţiile de armistiţiu), Titus Gârbea va trăi, alături de întreaga armată română, euforia victoriei Antantei şi a înfăptuirii României întregite. Cariera tânărului ofiţer va parcurge o traiectorie ascendentă în perioada interbelică, fiind promovat la gradele superioare de căpitan (1919), maior (1927), locotenent-colonel (1934) şi colonel (1939). Titus Gârbea a primit însărcinări de a participa ca expert militar la Conferinţa de Pace de la Paris (în anul 1919), la reuniunile Micii înţelegeri, a fost profesor de geografie militară la Şcoala de Artilerie şi la Şcoala Superioară de Război, a activat în cadrul Secţiei a 4-a din Marele Stat Major(1931-1934)şi a condus Biroul Operaţii din Secţia a 3-a din Marele Stat Major(1934-1937).Ulterior, în calitate de ataşat militar al României în Germania, Elveţia şi Olanda (1937-1940), Titus Gârbea a cunoscut nemijlocit deciziile care au pregătit şi au declanşat cel de-al doilea război mondial, iar în cea de ataşat militar în ţările nordice şi baltice, cu reşedinţa la Stockholm (1940-1942), a fost martor al unor evenimente cruciale pentru istoria regiunii baltice, precum ar fi Războiul de Iarnă (pe care l-a analizat cu multă minuţiozitate în rapoartele sale transmise la Bucureşti), invadarea Danemarcei şi a Norvegiei (9 aprilie 1940), anexarea Ţărilor baltice (finalizată în august 1940), începerea şi desfăşurarea primei etape a Războiului de Continuare finlandez (Jatkosota), precum şi multiplele dificultăţi întâmpinate de Suedia în menţinerea neutralităţii sale. Ca şi în cazul misiunii sale anterioare, ofiţerul român a lăsat o excelentă impresie asupra gazdelor sale, o mărturie a acestui fapt fiind decorarea sa cu „Ordinul Spadei” de către Suedia şi cu „Crucea Libertăţii” de către Mareşalul Mannerheim – moment care este, de altfel, reliefat în memoriile generalului. însărcinările sale în calitate de şef al Detaşamentului de legătură „Colonel Gârbea” cu Grupul de Armate Sud (1 iulie 1942 - 1 mai 1943), de comandant al Brigăzii 18 Artilerie (1 mai 1943 – 24 martie 1944) şi de şef al Detaşamentului român de legătură cu OKH-ul (24 martie 1943 – 21 august 1944) au reprezentat unele dintre cele mai dificile prin responsabilităţile care i s-au atribuit, acestea constituind, totodată, şi dovada unei înalte aprecieri a calităţilor sale de militar şi de diplomat. De altfel, ca semn de preţuire a meritelor sale pe plan militar, în anul 1943 a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea). Trecut la dispoziţia Preşedinţiei Consiliului de Miniştri şi a Ministerului Apărării (22 august 1944 – 7 aprilie 1945), aceasta a primit un câteva luni mai târziu misiunea de a comanda Corpul IV Artilerie (8 aprilie 1945 – 9 august 1946), cantonat în Oltenia de Nord, misiunea sa fiind aceea de a asigura paza militară a tezaurului Băncii Naţionale, ascuns la Mănăstirea Tismana şi în împrejurimi. Trecut în rezervă în anul 1946 şi în retragere în anul 1947, generalul va avea de îndurat vicisitudinile regimului comunist. General respectat, poliglot, spirit rămas lucid chiar la o vârstă înaintată, generalul Gârbea a avut şansa de a fi martor la căderea regimului comunist. Ulterior, meritele sale au început să fie recunoscute şi a fost înaintat, la împlinirea vârstei de 100 de ani, la 17 septembrie 1993, la gradul de general-locotenent (cu 2 stele), pentru ca apoi să îi fie conferite gradele de general de corp de armată (r) (19 septembrie 1996) şi de general de armată cu patru stele (r) (22 septembrie 1998) „pentru merite deosebite în întreaga sa activitate desfăşurată în cele doua războaie mondiale”. Avea să fie, de asemenea, decorat cu medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945”. La scurt timp după aceasta, Generalul Titus Gârbea a încetat din viaţă în decembrie 1998, la vârsta de 105 ani.

Silviu Miloiu