Asistenta sociala in biserica

Descriere

Caracteristică a identităţii Bisericii, după cuvintele Mântuitorului Hristos: „întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 4, 13), filantropia, conform etimologiei ei, este orientată spre exterior, extinzându-se şi îmbrăţişând întreaga umanitate. în orice societate, din totdeauna şi de pretutindeni, au existat dificultăţi sociale, a căror rezolvare a impus din partea autorităţilor religioase sau laice analiza, identificarea şi aplicarea mijloacelor caritabile sau filantropice de ajutorare a aproapelui.
în România, activităţile sociale coordonate sistematic de Biserică pot fi urmărite dinainte de secolul al XVI-lea, ca filantropie organizată cu precădere în mănăstiri. Constituirea statului modern, dar mai ales secularizarea averilor bisericeşti şi înfiinţarea de instituţii socio-medicale ale statului au limitat, treptat, opera directă de caritate creştină, Biserica îndeplinindu-şi însă, în continuare, misiunea de susţinere şi promovarea a asistenţei sociale.
După 1989, Biserica Ortodoxă Română a elaborat şi desfăşurat numeroase proiecte social-filantropice, prin care a furnizat servicii sociale primare şi specializate, servicii de îngrijire social-medicală, a creat reţele-suport pentru persoane sau grupuri sociale în dificultate, a înfiinţat şi administrat instituţii de asistenţă socială şi medico-socială, proprii sau în parteneriat cu organisme publice şi private, a participat activ la elaborarea şi aplicarea politicilor şi strategiilor sociale la nivel local sau naţional. Deşi erau foarte bine organizate la nivelul Patriarhiei Române, prin sectoare Social-Filantropice şi de Misiune, centre eparhiale, protopopiate şi parohii, nominalizarea expresă a acestora ca furnizori de servicii sociale a fost reglementată legal abia în 2004. în acest nou context al dezvoltării activităţilor social-filantropice în Biserică, problematica cercetării şi evaluării programelor sociale era nu doar o necesitate impusă de legislaţia în vigoare, ci şi o responsabilitate.
Prin urmare, lucrarea doamnelor Rodica Ţugui şi Daniela Ţigmeanu, Asistenţa socială în Biserică. Evaluări şi cercetări în cadrul programelor sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, apărută la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, este o contribuţie importantă pentru continuarea şi dezvoltarea acestui proces, pentru o mai bună structurare a metodelor socio-filantropice ale Bisericii, pentru cercetarea şi evaluarea programelor sociale desfăşurate, în proiect sau în curs de desfăşurare.
Cartea prezintă în primul capitol structurile administrativ-organizatorice furnizoare de servicii sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, insistând asupra sistemului de asistenţă socială organizat în Arhiepiscopia Craiovei. Capitolul al doilea evaluează impactul pe care două proiecte de amploare ale Patriarhiei Române, privind problematica HIV/SIDA şi de prevenire a violenţei în familie, l-au avut, pe de o parte, în rândul organizatorilor şi a celor care l-au implementat (asistenţi sociali, preoţi şi profesori), şi pe de altă parte, în rândul grupurilor-ţintă al respectivelor proiecte. Proiectele „Asistenţa socială în mediul rural” şi „Sustenabilitate şi calitate – soluţii pentru credibilitate” desfăşurate în Arhiepiscopia Craiovei sunt evaluate în cel de-al treilea capitol al cărţii.
Evaluarea şi cercetarea programelor sociale ale Bisericii Ortodoxe Române prin intermediul acestei lucrări a doamnelor Rodica Ţugui şi Daniela Ţigmeanu pot fi considerate un bilanţ al acestor activităţi, o încurajare, dar şi un îndemn la intensificarea procesului de îmbunătăţire a serviciilor social-filantropice pe care Biserica le desfăşoară.