Imi ies din minti (crime scene 48)

     

E noapte. Luminile orasului stralucesc pe strazile pustii. Oameni zgribuliti de frig se grabesc spre case. Ii privesc din masina, ii privesc aiurea. Ochii imi fug de la unul la altul si niciunul nu ma atrage mai mult decat celalalt. Toti sunt la fel. Opresc la semafor. In dreapta, langa un magazin non-stop, imi atrage atentia ceva. Se deschide o ferestruica mica din tabla si un nene intinde mana catre altul, apoi bucata de tabla se inchide. Cateva secunde mai tarziu actiunea se reia. De data asta privesc atent, un pusti intinde mana spre cel din spatele ferestrei. Un schimb scurt. Fara cuvinte. Si imaginea parca o stiam deja. Am citit despre schimburile astea intr-o carte. Imi ies din minti – scrisa de Stelian Turlea – este cartea care te scoate la propriu din minti. Relateaza fapte, lucruri care se intampla langa noi si pe care nu le vedem decat daca ni se intampla noua sau apropiatilor nostri. In restul cazurilor sunt sunt doar subiectele stirilor de la ora 5, sunt subiecte rupte din ziarele colorate sau doar subiecte de romane suparate. Si totusi se intampla. Consumul de droguri, de etnobotanice duce la dependenta, la disperare, duce la moarte. Stim cu totii de existenta magazinelor de vise. Multe dintre ele au fost inchise si totusi ele sunt active in continuare. Distrug vieti. Stelian Turlea deseneaza intr-un fel aparte 10 personaje. Alege 10 figuri reprezentative ale societatii si ni le prezinta intr-o suflare. Adolescenti care cad in patima drogului, parinti disperati care isi vad copiii cum mor, politisti, jurnalisti, traficanti – cei de jos, executantii, dar si cei de sus, sefii. Treci prin fiecare stare in parte, privesti prin ochii lor, ai victimelor si ai celor care condamna la moarte. Stii cu siguranta care este finalul povestii, stii ca sfarsitul va fi acelasi, cei slabi mor, cei rai merg mai departe cu acelasi zambet ipocrit si murdar, stii ca cei cu bani vor scapa, iar cei mici vor fi loviti de soarta iar si iar. Dar faptul ca cineva ti-a deschis ochii poate fi un pas inainte. Cei care nu au picat inca in capcana drogului au sansa la viata prin simplul fapt ca au acces la informatie, ca au fost avertizati de pericol. Cam asta face romanul de fata. Imi ies din minti poate fi privit ca o avertizare. Nu rezolva problema, ci o arata in toata “splendoarea” ei. Incercarile de a-i arata cu degetul pe traficanti, de a le inchide afacerile si a-i duce la racoare, inchiderea in centre de dezintoxicare a celor prinsi in blestemul depedentei nu sunt solutii, sunt doar incercari disperate de a sterge efectele dezastrului. Care este solutia? Informarea celor predispusi la dependenta. Copiii sunt primii care se lasa prinsi in avalansa de vise, de promisiuni. Ei sunt cei care ii hranesc pe cei de mai sus, care le alimenteaza apetitul de a face rau, chiar daca acel rau pentru ei nu insemna decat a-si rotunji conturile. Subiectul este delicat. Cartea e un avertisment. Vine sa ne deschida ochii in fata pericolului care ne paste. Drogul omoara. Simplu.