Jocurile Foamei (Hardcover)

Comunismul s-a trăit, iar acum se scrie, se citește și se vinde sub orice formă. Romane autobiografice, de dragoste, acțiune sau SF, dacă au măcar vreun element care să aducă aminte de acea perioadă dureroasă și hegemonică, fac pe placul ,,nostalgicilor” sau a tinerilor neexperimentați ca mine. Îmbrăcat într-un nume mai mult culinar, dar intrigant, ,,Jocurile Foamei”, primul roman din seria cu același nume, dezvăluie un posibil viitor postapocaliptic, peste ruinele fumegânde ale unui continent numit în vechime America de Nord. Așadar, bine ați venit în statul Panem, format din 12 districte, fiecare cu ocupații anacronice și condus ,,cu o mână de fier” de către mondenul Capitoliu. În fiecare an , în piața publică răsuna binecunoscuta formulă : ,,Doamnelor și domnilor, începe cea de-a a....Ediție a Jocurilor Foamei !” . Pentru a reaminti de puterea conducerii, acest concurs alege câte doi copii din fiecare district, îi aruncă într-o cușcă virtuală cu relief în schimbare, obligându-i să se întoarcă unul împotriva celuilalt și în final să se ucidă între ei. ,,Fie ca cel mai bun să castige”, acesta este țelul Jocurilor, numai că întotdeauna Capitoliul este cel care câștigă. Doar frica obligă la respect și subordonare, iar conducătorii știu cel mai bine asta. La cea de-a șaizeci și patra ediție, planurile lor par a fi perfecte ca întotdeauna, până când Katniss, eroina romanului, le vine de hac, împreună cu Peeta, celălalt tribut(persoană aleasă pentru a participa la concurs). ,,Cei doi îndrăgostiți născuți sub o stea potrivnică”- acesta este rolul pe care cei doi și-l asumă în fața camerelor pentru a înduioșa audiența. Numele de ,,gaiță zeflemitoare” datorat broșei primite, i se potrivește mănușă lui Katniss, deoarece epatează și ironizează prin purtările sale. Ea este ,,fata din foc” care aprinde scânteia unei revoluții cu finalizare în volumul al treilea. Oarecum înrudit cu sfârșitul lui Romeo și al Julietei, Katniss și Peeta recurg la fructe otrăvite. Desigur că nu își găsesc sfârșitul. Capitoliul nu ar risca să își piardă credibilitatea și rațiunea în fața cetățenilor, așa că cei doi sunt declarați câștigători. Reactualizând anticul ,, pâine și circ”, Suzanne Collins pictează în cuvinte simple o realitate dureros de posibilă. Dispariția clasei de mijloc, îngroșarea rândurilor clasei de jos, încât pâinea să însemne rivalitate între oameni, tehnologie scumpă și băuturi fine pentru cei aleși ai Capitoliului, toate acestea parcă se scriu pe zi ce trece în cartea istoriei. Pentru a uita de greutăți și de a menține neputința oamenilor, conducătorii Panemului aveau Jocurile Foamei. În zilele noastre, noi avem știri false și show-uri degradante, care țin poporul ocupat și distras de la adevăratele probleme. Katniss și Peeta pot fi oricare dintre noi. Aceste două personaje sunt alese din rândurile masei oamenilor, cu nimic diferiți între ei. De fapt, ceea ce vrea autoarea să ne insufle este că toți suntem speciali puși în anumite situații. Mai mult schițați la începutul romanului, cei doi evoluează și ajung să capete sentimente viabile. Spiritul de sacrificiu este cel care le definește umanitatea. Tineri, luptă prima dată supunându-se puterii, iar pe parcurs, își dau seama de potențialul pe care l-au căpătat și de charisma cu care acționează asupra întregului Panem. Tocmai iubirea este arma lor cea mai de preț. Spre deosebire de restul tributurilor, Katniss nu își uită prietenul, ci are grijă de el și chiar se împrietenește cu o fată din alt district, care în final moare exact în fața ei. Atunci are loc primul act de răzvrătire; Katniss își arată afecțiunea și respectul față de dușman, acoperind corpul fără suflare, cu flori de câmp și cântând următoarele versuri: ,,În inima luncii, de lume ascunse, / Sunt raze de lună și mantii de frunze, / Aici vise dulci dimineața-mplineste, / Aici al meu suflet oricând te-ndrageste.” În concluzie, întreaga carte este o pledoarie asupra puterii omului, asupra faptului că suntem proprii noștri stăpâni, nu aleșii, că la nedreptate nu trebuie să răspundem cu aceeași monedă, ci trebuie să căutăm echivalentul ei în dreptate și iubire. Astfel, cartea nu este doar un ghid de supraviețuire în sălbăticie sau o poveste despre luptă și dragoste, ceea ce și pare la suprafață, ci o lecție pe care fiecare trebuie să o învețe despre sine însuși. O variantă modernă și mult mai ușoară decât ,,1984” al lui George Orwell, ,,Jocurile Foamei” păstrează același spirit revoluționar și ahtiat după dreptate, oferind cititorilor acel sentiment că doar noi putem îndrepta această lume, încât să nu ne găsim sfârșitul în Panem sau Oceania.