Cinematograful gol

     

Cu Cinematograful gol Daniel Cristea-Enache face un pas important in afara criticii, un pas important si pentru proza romaneasca contemporana. Cartea este destul de greu de incadrat intr-o categorie anume, insa sintem asigurati, in Nota autorului, ca aceste pagini „au fost scrise in sensul unei carti, iar nu in logica unui volum de strinsura si umplutura cum sint atitea”. In Cinematograful gol regasim tabletele scrise de Daniel Cristea-Enache pentru Suplimentul de cultura, Dilema Veche, Ramuri si Bucurestiul cultural. Cartea cuprinde zece parti: „Fotograme”, „Scriitoricesti”, „Generatii”, „Romanesti”, „Pe drum”, „Observator”, „Microbist”, „Spectator”, „I like it” si „Omul la casa lui”, cu subcapitolul care da si titlul volumului. Pentru Radu Cosasu toate aceste texte sint pagini de „reportaj intim”, autorul fiind „reporterul convingerilor sale politice si apolitice, cu copilaria lui, cu tot... Poate ca este un gen nou, poate ca nu”. In Critic si editor, din a doua parte a cartii, intitulata Scriitoricesti, Daniel Cristea-Enache vorbeste despre misiunea cronicarului literar. Pentru cine scrie acesta? Cui da socoteala? Concluzia: „un critic scrie in primul rind pentru sine”. Prin acest „pentru sine” criticul se apropie mult de scriitor. In Cinematograful gol sint multe astfel de apropieri, care pun sub semnul intrebarii acea „lege nescrisa, bine batuta in piatra”, de care aminteste Radu Cosasu in prefata, lege potrivit careia scriitorii se simt superiori criticului, iar intre literatura si ziaristica apare o diferenta enorma de valoare. Cit despre atitudinea lui Daniel Cristea-Enache fata de propriul volum, aceasta nu poate fi decit una critica, asa cum era de asteptat: „Daca va place, OK. Daca nu, la revedere, Daniel Cristea-Enache!”.

     

Sa faci critica literara si sa faci publicistica sint, in opinia mea, doua lucruri complet diferite. Sa mai faci si proza, nu mai vorbesc... Criticul se aplica pe un material „strain”, pe un obiect literar si, totodata, pe sistemul in care acesta se cuprinde. De aceea, una dintre calitatile indispensabile actului critic este obiectivitatea. El trebuie sa inregistreze relieful care i se ofera de la un an editorial la altul si sa-l reconstruiasca intr-un canon din care sa rezulte care sint virfurile unei epoci literare – si de ce. Criticul, asadar, analizeaza, analizeaza, analizeaza si explica, explica, explica. La final de etapa, se asteapta de la el si o sinteza. Publicul si scriitorii insisi vor insa de la el analiza si verdictul, in „timpul real” al receptarii de prima instanta. Nu cred ca am pierdut ceva din datele meseriei mele prin Cinematograful gol. Voi fi in continuare critic si istoric literar, decenii de-acum incolo. D.v.t.

     

In Cinematograful gol, publicistul ramine publicist. Nu mai face critica literara. Povesteste si se povesteste. Pe de-o parte, confesiunile de aici nu sint lipsite de umor. Pe de alta, chiar si cele mai atasante dintre ele au un miez moral incandescent. Si nu e greu, cu asemenea constante, sa deducem care au fost, in elaborarea acestei carti, modelele autorului. Radu Cosasu, care de altfel scrie si prefata, si Valeriu Cristea, tatal adoptiv, al carui rol, nu e o noutate, a fost decisiv pentru formarea lui Daniel Cristea-Enache. Protagonistul Cinematografului gol e omul Daniel Cristea-Enache. Care isi cumpara, intr-un rind, un acvariu, care sofeaza ascultind poezii recitate de mari actori, care joaca tenis de masa, care bea cafea, care calatoreste in strainatate cu gindul la cadourile pentru apropiati. Lucruri marunte. Ca viata insasi. Daca nu mi-ar fi placut Cinematograful gol, as fi spus-o fara sa ezit. Doar ca, iata, mi-a placut.

     

Toate articolele din volum au fost publicate in Suplimentul de cultura, de-a lungul a 4 ani, initiativa ce-i apartine lui George Onofrei. Citite saptaminal, aveau, desigur, hazul lor, insa la fel cum sublinia si Bogdan Cretu la lansare, puse la un loc, intr-un volum, au alt efect. Povesti din lumea literara, experiente din calatoriile cu familia (episodul cu asfintitul din Brazilia dezvaluie un cert talent narativ). Ipostazele de spectator la diverse evenimente, microbistul incurabil (atit de romanesc...), dar si citeva eseuri de un haz teribil (grupate in capitolul Romanesti), sint ceea ce puteti citi in cel mai recent volum semnat DCE. Acest ultim capitol pe care l-am mentionat mi-a lasat cea mai buna impresie si e de departe cel mai unitar si mai valoroasa parte a volumului. E o incercare de caracterizare a romanului generic, curios, atoatestiutor, care-si plinge de mila, ipocrit si laudaros, deopotriva sentimental si insensibil, neserios, dar cumsecade. Toate aceste metehne si sintagme „de bine” nu sint doar ironiii fine ale autorului ci sint etichete pe care si le atribuie si acesta. Atitudinea sincera si oarecum sarmanta, care nu stirbeste imaginea „autorului perfect/ model” ci mai degraba il aduce printre muritori; chiar daca scrie despre „altii”, se regaseste in ceilalti.

     

Sint curios cum vad criticii literari si viata obisnuita, nu numai cartile. Ce altceva ii intereseaza si cum le interpreteaza pe-ale vietii. Dar si, oameni sintem, relatiile lor cu autorii despre care scriu. In volumul lui Daniel Cristea-Enache te intilnesti cu schite excelente despre scriitori, muzica, teatru, film – vezi si titlul –, dar si despre fotbal, cafea, frizeria din cartier si cum sint romanii, scrise de un critic cit se poate de relaxat in postura de prozator.