Magicianul

Am inceput sa citesc „ Magicianul” acum cativa ani, dar l-am abandonat, desi acum nu mai inteleg de ce am facut-o. Am gasit-o recent intr-un colt de biblioteca si la recomandarea insitenta a unui prieten pentru care era „ cartea preferata”, am recitit-o, sau mai bine spus am reinceput-o. Nicholas Urfe, tanar absolvent de Oxford, se decide sa lase in urma viata londoneza si o iubire esuata si „sa fuga” pe o indepartata insula greceasca. Aici il intalneste pe batranul Conchis, un batran bogat, abstract caruia ii place sa se joace de-a Dumnezeu. Meseria lui este aceea de a manipula oameni, de a le schimba vietile si de a-i pune in scene care te iau si ii iau prin surprindere Magicianul nu este o carte pe care sa o povesti pentru ca nu actiune conteaza, ci sentimentele pe care le traiesti. Ajungi sa fii la fel de confuz ca si Nicholas, sa-ti pui aceleasi intrebari,sa dai aceleasi raspunsuri, sa te simti la fel de mintit si in final sa te lovesti de concluzia cartii, dureroasa, dar reala: adevarul e abstract si incert, viata trebuie traita indiferent de cat sau cum o intelegi. In concluzie, daca n-ati citit „ Magicianul” nu mai asteptati pentru ca nu intamplator este una dintre cartile de referinta ale secolului XX. Numarul mare de pagini o sa fie dezarmant la inceput, dar treptat actiunea te prinde si o sa o citesti pe nerasuflate.