Șuncă pe pâine

Romanul lui Bukowski ne poarta, prin biografia protagonistului, in colturile intime si mizere ale Americii, intr-un adevarat laborator de faurire a mizantropilor. Iata cum, intr-o era obsedata de relansare economica, de renastere, de profit, de inarmare in numele unor cauze marete, antieroul adorabil al lui Bukowski destrama, prin alegerile sale, intreaga vraja a visului american. Iata romanul in care Henry Chinaski se apropie fara aere de moralist, cu curaj, cu pasi hotariti si cu un firesc al naibii de convingator, de o existenta epurata de ambitii si obsesii de afirmare, pastrind in tot acest proces, dincolo de frustrarile si suferintele indurate, o autentica seninatate de poet.

Singularitatea scriitorului in cauza vine dintr-o curioasa suprapunere a vietii cu scriitura. Am putea spune, fara a gresi neaparat, ca, in cazul lui Bukowski, stravechea butada „artistul e opera si opera e artistul” constituie o realitate concreta, lipsita de umbra oricarei metaforizari. El si-a scris, pur si simplu, existenta, in aceeasi masura in care, creatia sa (indeosebi epica) i-a trait viata.

Un roman misto, in care Bukowski se povesteste cu umor, fara sa-si bata joc excesiv de propria persoana si fara sa se straduiasca sa iasa mai bine decit ar fi cazul. Cartea e plina de ciudati ca povestitorul insusi, asa ca nu te miri cind cineva ii propune sa joace ruleta ruseasca si sfirseste prin a ciurui fundul barcii in care se afla amindoi, suficient de departe de mal incit barca sa se scufunde. Mda, a scapat si tipul cu pistolul, nu numai povestitorul...

Atunci cind vorbesc despre Sunca pe piine, nu pot avea decit cuvinte de lauda, este romanul tineretii oricarui razvratit, oricarui rebel sau oricarui baiat cit de cit normal (dar poate si fetele se gaseau in aceeasi situatie, nu am de unde sa stiu): descoperirea primei sticle de vin, a primelor imagini cu femei dezbracate, a primei masturbari si a certurilor dese cu parintii; o lume din care cautam sa scapam, a dorintei unei totale independente, a unei vitejii tineresti pe care nu o putem regasi decit in propria adolescenta.

Roman semiautobiografic, Sunca pe piine contine fix atita ridicol cit sa te tina permanent la marginea unui zimbet si o voce destul de convingatoare incit sa te intrebi involuntar ce s-o fi intimplat din toate astea si ce nu – sau cind anume s-a hotarit Bukowski sa scrie despre ele si cum isi imagina ca le vei citi tu.