Cabana memoriei (ediţie de buzunar)

     

Cabana memoriei a lui Tony Judt e o culegere de fragmente de memorie, mici exercitii facute de autor (incurajat de prietenul Timothy Gordon Ash), in timpul cumplitei boli (afectiunea neuronului motor, boala lui Gehring) care l-a ucis in 2010. Descriere mai directa decit a autorului nu avem cum sa gasim: „spre deosebire de aproape orice alta boala grava sau letala, ti se da libertatea sa contempli in tihna si cu minim disconfort deteriorarea catastrofala a propriei conditii”. Cabana memoriei e o carte senina si puternica, in ciuda conditiilor teribile in care a fost scrisa. Surprinde cu detalii biografice, dar contine si vesnicul joc viu al ideilor sau al observatiilor decisive cu care ne-a obisnuit Judt.

     

Este ultima carte a lui Tony Judt intr-un sens fizic. Poate ca vor mai aparea si altele din multele interviuri pe care le-a dat sau ce a mai dictat. Dar aceasta carte este scrisa in progresia dramatica a bolii lui, compusa in memorie, in noptile interminabile in care era condamnat de boala de care a suferit la nemiscare totala. Este ultima carte pe care a gindit-o. Tony Judt a redescoperit pe cont propriu capacitatea mintii umane de a stoca imagini, ginduri si naratiuni, pornind de la asocierea dintre acestea si lucruri spatiale foarte familiare. Iar acest lucru spatial foarte familiar pentru el era un mic hotel din Elvetia. Din acest motiv cartea de rememorare a vietii lui se numeste Cabana memoriei, pentru ca in aceasta cabana si-a adapostit forarile adinci in memoria proprie. Este o carte cutremuratoare pentru ca pe noi, oameni care ne putem misca, ne invita sa intelegem ori macar sa ne imaginam cum este experienta cuiva care este zavorit in propriul lui corp fara posibilitatea de a se misca, dar care isi conserva toata senzorialitatea unui corp normal.

     

Pentru Tony Judt – ginditor al istoriei europene, intelectual public curajos si „social-democrat universalist” – Beatles a fost un reper important. O dovedeste Cabana memoriei (cartea lui de confesiuni finale, redactate in pragul unei morti asteptate), unde numele trupei britanice e pomenit de vreo patru ori, ca un reper cronologic perfect limpezitor. Asta spune deja multe lucruri frumoase despre acest autor din elita gindirii mondiale pe care inteligenta, eruditia si experientele nemijlocite l-au impins o viata intreaga inspre un nonconformism provocator, dar solid argumentat.

     

Nefiind destinate publicarii, ci numai inregistrarii terapeutice a unui proces cerebral menit sa perpetueze viata autorului lor, textele din The Memory Chalet circumscriu exercitiul de sinceritate al unui om extrem de lucid. (…) Miza terapeutica a amintirilor nu este una a catharsisului melodramatic, al plinsului de mila si al autocompatimirii, pe parcursul celor aproape 250 de pagini Tony Judt nu pridideste sa epuizeze dozele de cinism, umor și limpiditate cu care abordeaza subiectele despre care alege sa-si aminteasca si carora sa le ofere un loc ca de mobilier in decorul cabanei memoriei.

     

Cabana memoriei e o carte semnificativ neobisnuita pentru ceea ce a scris Tony Judt pina la ea. Ea povesteste despre o atitudine de a intra in moarte, stiind ca, intr-un interval de timp relativ scurt, moartea nu poate fi ocolita si nici uitata; asadar, un fel de a intra in moarte, rememorind, cum ar spune un ginditor rus (V. Rozanov), viata ca „noroi, tristete si tandrete”. Cabana memoriei este un uman, fragil si, o spune chiar Tony Judt, norocos adapost-refugiu care ii ramine cuiva care stie ca nu mai are mult si ca va muri. E un loc mental, diafan, dramatic, din ce in ce mai ingust, dar foarte populat cu amintiri, in care Tony Judt se pregateste, cu fiecare zi, sa moara. (...) El a lasat in urma sa, odata cu aceasta carte, o extraordinara – in sens dramatic, uman, filosofic – experienta recenta personala si a facut-o intr-o maniera memorabila. Intr-un fel, istorica…