Igiena asasinului

     

”Igiena asasinului” de Amelie Nothomb mi-a fost recomandată de Erica, una dintre cititoarele în serie. Nu mi-a spus decât câteva cuvinte despre ea când mi-a înmânat-o, dar le-a asortat cu un zâmbet tăcut cu subînțeles care zicea ”o să-ți placă, sigur o să-ți placă”. Și o, ce mi-a mai plăcut. E una dintre cărțile alea neobișnuite, cu stilul căreia te familiarizezi în timp ce-i parcurgi primele pagini. Paragrafele privite prin ochii naratorului sunt așa de puține că le poți număra pe degete. În rest, vei citi dialogul dintre Pretextat Tach, un scriitor laureat al premiului Nobel pentru literatură, un bătrân excentric, misogin, încăpățânat, care află că va muri în decursul următoarelor două luni, context fatal datorat unei boli neobișnuite și jurnaliștii care se înghesuie la ușa lui ca să afle detalii picante ale vieții acestuia, atent ascunse într-o existență solitară. A fost prima carte pe care am citit-o în ultimii câțiva ani pe care am simțit nevoia să subliniez pasaje. Toată povestirea e plină de citate ușor de extras din context fără să-și piardă sensul (”culmea rafinamentului e să vinzi milioane de exemplare fără a fi citit niciodată”, ”avem vârsta memoriei noastre și nu a venelor noastre, așa cum crede lumea”, ”clasicismul nu comite niciodată greșeli de gust”, ”recunoaște-ți înfrângerile așa cum îți recunoști succesurile” și acestea sunt doar cele pe care le-am reținut – și dacă nu sunt reproduse întocmai, îmi cer iertare, nu am cartea la îndemână). Astea sunt gândurile unui om care reușește să atingă nivelul acela de faimă, de notorietate, de excelență astfel încât își permite orice, fără a depăși însă linia aceea atât de fină și a trece în penibil. Aș putea comenta o groază de pasaje din carte și nimic nu mi-ar plăcea mai mult în momentul ăsta, dar sunt prins între ciocan și nicovală, între a alege destule detalii pe care să le dezvălui pentru a vă putea exprima cam cât de mișto mi s-a părut cartea asta și a nu deconspira prea multe, astfel încât să nu stric nimănui experiența aflării lor direct de la sursă. Și printre altele, este o carte căreia nu-i înțelegi titlul, nu-i vezi legătura cu el până la final. Iar revelația e de-a dreptul luminatoare. Primești un punct de vedere asupra morbidului, sinistrului pe care ar fi păcat să-l ratezi.